Advertisement

Home Camioane Optifleet are și o versiune mobilă
CamioaneServicii

Optifleet are și o versiune mobilă

580

Optifleet, programul de management al flotei dezvoltat de Renault Trucks, este acum disponibil și într-o versiune mobilă. Indiferent unde se află, operatorii pot avea acces în timp real la informații despre flota lor.

Renault Trucks a lansat aplicația Optifleet, versiunea mobilă a instrumentului său de administrare a flotei. Optifleet poate fi acum folosit de la distanță, pe telefoane și tablete, permițând transportatorilor să-și urmărească vehiculele în orice moment și să răspundă rapid la evenimentele neașteptate.

Interfața simplificată a Optifleet le permite managerilor de flotă să-și acceseze vehiculele cu un singur click și să le aloce noi misiuni (My fleet now) sau să urmărească și evalueze comportamentul de condus al șoferilor (Ecoscore).

De fapt, există trei module care ajută transportatorii să optimizeze comportamentul șoferilor, să administreze eficient flota și să controleze costurile de operare:

  • Modulul Check oferă informațiile tehnice ale vehiculului care sunt utile în special pentru reducerea consumului de carburant și emisiilor de CO2. Acesta include funcția Ecoscore, care urmărește și analizează stilurile de conducere și identifică domeniile în care pot fi luate măsuri pentru reducerea consumului de carburant.
  • Modulul Map localizează vehiculul în timp real și analizează rutele, cu scopul de a optimiza timpii de condus și distanța parcursă.
  • Modulul Drive oferă informații despre timpii de condus și le permite operatorilor să acceseze de la distanță informații de pe memoria cardului și tahografului.

Cu noua aplicație mobilă Optifleet, Renault Trucks continuă să-și dezvolte soluțiile care oferă un suport clienților care doresc să-și urmărească și reducă emisiile de CO2. Grație administrării în timp real a flotei, operatorii pot avea reacții mai rapide și să-și crească astfel profitabilitatea, dar și gradul de satisfacție al propriilor clienți. În practică, Optifleet poate genera economii de până la 5.000 de euro pe an pentru fiecare vehicul.

Aplicația Optifleet poate fi descărcată din AppStore și Google Play. Utilizarea aplicației este condiționată de abonamentul la serviciile Optifleet.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Kühne+Nagel
LogisticăServicii

Kühne+Nagel, progres în al doilea trimestru din 2026

Kühne+Nagel și-a majorat veniturile, profitul operațional și venitul net în al doilea...

DHL Express
LogisticăNoutatiServicii

DHL Express România lansează serviciul Balkan Express

DHL Express România anunță lansarea serviciului Balkan Express, noua conexiune rutieră dedicată...

MAN
CamioaneNoutati

MAN la IAA Transportation 2026

Sub motto-ul „Driving. People. Partener”, MAN va prezenta la IAA Transport 2026...

Daimler Truck
CamioaneNoutati

CEO-ul Daimler Truck se așteaptă la o ofensivă a producătorilor chinezi de camioane electrice

Karin Rådström, CEO al Daimler Truck, se așteaptă ca producătorii chinezi să...