Mercedes-Benz Vans a prezentat în această seară a treia generaţie Sprinter, cel mai vândut model al diviziei şi unul dintre cele mai populare vehicule comerciale pe plan mondial. Noul Sprinter este primul model de serie care întruchipează noua filozofie adVANce a producătorului.
Cu acest model, Mercedes-Benz Vans continuă transformarea din producător de vehicule în furnizor de soluţii de transport şi mobilitate. Graţie echipamentelor de comunicare de ultimă generaţie, noul Sprinter devine parte a Internet of Things. Controlul mai simplu al flotei şi comunicarea optimizată dintre managerul de flotă şi şofer se numără printre inovaţiile care eficientizează activitatea de zi cu zi.
Odată cu lansarea Mercedes PRO connect vor fi disponibile din fabrică un număr de opt pachete de servicii, precum Supervizarea Vehiculului, Operaţiunile Vehiculului, Comunicarea în Flotă, Managementul Întreţinerii şi Reparaţiilor sau un Jurnal digital al şoferului. Aceste servicii sunt permise de noul sistem multimedia MBUX, care are un ecran tactil HD de până la 10,23 inci şi funcţie de control vocal.
Peste 1.700 de variante Sprinter pot fi obţinute prin combinarea tipurilor de caroserie şi a conceptelor de propulsie cu versiunile disponibile pentru cabină, lungime, tonaj şi înălţimea spaţiului de marfă. Astfel, noul Sprinter poate fi adaptat pentru orice sector şi aplicaţie de transport, de la vehicule mai ieftine pentru şantiere de construcţii până la microbuze cu echipamente de lux.
Pe lângă versiunile consacrate cu tracţiune spate sau integrală, noul Sprinter are acum şi o variantă complet nouă cu tracţiune faţă. Aceasta are avantaje precum o sarcină utilă mai mare cu 50 kg faţă de versiunea cu tracţiune spate, precum şi o înălţime de încărcare mai joasă cu 8 cm. Versiunile cu tracţiune faţă pot fi echipate cu o cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte sau cu una automată cu convertizor de cuplu şi 9 viteze, o premieră în segmentul vanurilor de mari dimensiuni.
La capitolul motorizări, noul Sprinter mizează în continuare pe motorul diesel de 2,1 litri în versiuni de 114 CP (tracţiune faţă şi spate), 143 CP (tracţiune faţă şi spate), 163 CP (doar tracţiune spate) şi 177 CP (doar tracţiune faţă, pentru autorulote). În funcţie de versiune, consumul mixt al noului Sprinter variază între 6,9 şi 9,7 litri de motorină la 100 km.
Cel mai puternic motor din gama Sprinter rămâne dieselul de 3 litri (190 CP şi un cuplu maxim de 440 Nm între 1600 şi 2600 rpm).
La interior, noul Sprinter vine cu scaune îmbunătăţite din punct de vedere al ergonomiei, pornire fără cheie şi un sistem optimizat de aer condiţionat.
Capacitatea de încărcare este de până la 17 metri cubi, iar masa maximă admisă este de 5,5 tone. Iluminarea compartimentului de marfă este asigurată de benzi LED, iar uşile spate se pot deschide până la pereţii laterali cu mai mare uşurinţă.
Printre sistemele de asistenţă pentru şofer se numără o cameră video de marşarier cu redarea imaginii pe oglinda retrovizoare, pachetul Parking cu vedere la 360 de grade, senzor de ploaie şi sistemul integrat Wet Wiper. Lichidul de parbriz este trecut prin braţul ştergătorului şi pulverizat chiar în faţa lamelei, ştergerea imediată asigurând o vizibilitate optimă.
Comentați?