CHEP, liderul global în soluții pentru lanțul logistic, a fost certificată Top Employer Europe 2018 de institutul global de cercetare Top Employers Institute (TEI), pentru excelență în condițiile de lucru oferite angajaților.
Compania primește recunoașterea ca angajator de top în industria logistică şi de supply chain la nivel european, după ce anul trecut a obținut certificările Top Employer în Spania și Marea Britanie.
TEI acordă această certificare doar organizațiilor care ating cele mai înalte standarde în ceea ce privește condițiile de lucru. În urma unor analize aprofundate validate de un auditor extern, scorurile de performanță au fost acordate pe baza următoarelor criterii: strategia de atragere a talentelor, planificarea forţei de muncă, integrarea noilor angajați, training și dezvoltare profesională, managementul performanței, dezvoltarea abilităţilor de leadership, managementul carierei şi al succesiunii, compensații și beneficii, cultura organizațională.
Ruediger Heim, Vicepreședinte HR CHEP pentru Europa, Africa, India și Orientul Mijlociu, a declarat: „Angajații sunt cel mai important activ al nostru. Oferindu-le șansa să fie mândri de ceea ce realizează reprezintă nu doar cheia succesului nostru, ci și cheia succesului clienților și al acționarilor noștri”.
CHEP pune accent pe dezvoltarea carierei în cadrul companiei printr-o serie de programe şi iniţiative: academii de învățare în ariile principale de business (comerț, lanț logistic și finanțe), acces la e-learning 24/7, instrumente de planificare a carierei, centre globale de excelență care susţin formularea de oferte atractive pentru angajaţi, cele mai bune tehnologii și instrumente de HR.
În România, dar și în alte piețe europene, compania sprijină viitorii specialiști în logistică și vânzări prin ateliere de lucru şi orientare în carieră, în colaborare cu universităţi de top. De asemenea, CHEP România este partener al Alliance for Youth, programul de combatere a şomajului iniţiat de Nestlé.
Intern, unul dintre instrumentele create de CHEP pentru a oferi oportunități maxime de dezvoltare profesională în rețeaua europeană este Inspiring Careers. Aplicația de planificare a carierei permite fiecărui angajat să îşi creeze rolul perfect în companie, potrivit talentului, abilităţilor şi aspiraţiilor sale individuale.
Comentați?