Home Transportatori Maritim Liniile maritime, profituri de 100 de miliarde de dolari
MaritimTransportatori

Liniile maritime, profituri de 100 de miliarde de dolari

81

Liniile maritime ar putea ajunge la profituri de 100 de miliarde de dolari în 2021. Estimarea aparține agenției de consultanță maritimă Drewry.

Potrivit cele mai recente ediții a raportului Drewry Container Forecaster, liniile maritime de containere vor înregistra un EBIT de 80 miliarde de dolari în acest an. Estimarea inițială era de 35 miliarde dolari. Iar dacă ratele de transport vor depăși nivelul așteptat pentru restul anului, EBIT ar putea atinge 100 miliarde de dolari.

În 2018, McKinsey a publicat un raport despre transportul maritim containerizat și profitabilitatea sa în ultimii 20 de ani. Și remarca faptul că între anii 2011 și 2016 profitabilitatea a fost extrem de redusă. ROI-ul mediu al industriei era mult mai mic comparativ cu costul mediu al capitalului.

Volumele în creștere, la fel și profiturile pentru liniile maritime

Se așteaptă ca volumele transportate de liniile maritime să crească în continuare. Mai cu seamă că urmează vârful de sezon în trimestru al treilea. Urmează ca per total 2021 să se încheie cu o creștere anuală de aproximativ 10%. ”Anul viitor vom vedea în continuare o creștere a volumelor. Dar probabil doar pe jumătate la fel de puternică, pe măsură ce cheltuielile consumatorilor se vor îndrepta spre servicii. Aceasta pe măsură ce restricțiile legate de Covid vor fi ridicate,” se menționează în raportul Drewry.

Principala schimbare a previziunilor Drewry vine din perspectiva privind ratele de transport și rentabilitatea. Tarifele pentru transportul unui container au atins noi recorduri în al doilea trimestru al anului. Și aceasta ca urmare a creșterii prețurilor spot, dar și a celor contractuale. “În prezent este dificil de spus când se va atinge vârful ratelor de transport. Întrucât agravarea blocajelor și a întreruperilor lanțurilor de aprovizionare continuă să alimenteze creșterea prețurilor.”

Previziuni pentru 2022

Pentru 2022, previziunile arată că profitul înregistrat de liniile maritime va scădea cu puțin mai mult de o treime. Și aceasta ca urmare a reducerii ușoare a ratelor de transport și a costurilor în creștere, care pot rămâne mai mari pentru mai mult timp. Liniile maritime au blocate nave charter pentru o perioadă îndelungată. Chiar și în aceste condiții, și rezultatele din 2022 ar reprezenta o performanță uluitoare conform standardelor istorice.

Din păcate, analiștii Drewry sunt mai puțin optimiști cu privire la identificarea unei soluții pentru a remedia blocajele de lanțurile de aprovizionare și consideră că piața se va confrunta cu o capacitate insuficientă pe termen mediu. Evenimentele din portul Yantian, din sudul Chinei și blocarea Canalului Suez demonstrează fragilitatea ecosistemului de transport maritim și provocarea care vine din încercarea de a construi mai multă reziliență.

Drewry estimează că 16% din capacitatea globală (sloturile disponibile pe piață) s-ar fi pierdut anul acesta ca urmare directă a productivității portuare reduse, după ce anul trecut aceasta s-a redus cu 11%.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutobuzeNoutatiRutierTransportatori

Nou parteneriat între FlixBus și Christian Tour

FlixBus și Christian Tour au anunțat semnarea unui parteneriat prin care agenția...

AerianNoutatiTransportatori

TAROM continuă tradiția de a transporta Echipa Olimpică a României

În calitate de partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR),...

FeroviarNoutatiTransportatori

Naveta cu trenul în București și alte 20 de orașe mari din România

Naveta cu trenul va fi încurajată spre orașe precum București, Cluj Napoca,...

FeroviarNoutatiTransportatori

Mai puțini călători pe calea ferată

Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primul trimestru din 2024,...