Directorul general al Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), Willie Walsh, a vorbit despre călătoriile aeriene în semestrul doi. Și și-a exprimat un optimism moderat privind cererea. El a adăugat că se așteaptă ca zborurile transatlantice să se reia în următoarele săptămâni.
Willie Walsh, fost director general la IAG, firma mamă care deține British Airways, a explicat că se extind programele de zbor. Aceasta în urma majorării cererii pentru călătorii și a progreselor înregistrate în campania de vaccinare. Ceea ce va duce la reluarea rutelor care au fost închise până acum.
„Cred că va trebui să fim optimiști că vom vedea o relaxare privind zborurile transatlantice în următoarele săptămâni”, a declarat șeful IATA. Multe companii aeriene, inclusiv American Airlines, British Airways, Delta Air Lines și United Airlines, fac de câteva luni presiuni asupra guvernelor din Marea Britanie și SUA pentru reluarea călătoriilor între cele două țări, arătând succesul campaniilor de vaccinare.
O reluare a zborurilor transatlantice ar însemna un sprijin semnificativ pentru operatorii aerieni. Care sunt afectați de restricțiile de călătorie. Optimismul lui Walsh vine după ce IATA a publicat un raport în care se arată că cererea pentru transportul aerian de pasageri a scăzut cu 63% în mai, față de luna similară din 2019, înainte de apariția pandemiei. Declinul vine pe fondul restricțiilor și lipsei de coordonare între guverne și afectează redresarea sectorului aviației, a explicat Walsh.
Șeful IATA critică guvernele
El a apreciat că autoritățile care au adoptat o atitudine exagerat de prudentă sunt de vină pentru prelungirea efectelor crizei COVID-19 în sectorul călătoriilor. Dar mizează pe îmbunătățirea condițiilor în a doua jumătate a anului. Majoritatea călătoriilor internaționale cu avionul sunt la un nivel scăzut la aproape 18 luni de la debutul pandemiei. În special din cauza menținerii restricțiilor.
Willie Walsh, care a fost numit la conducerea IATA în luna aprilie, a apreciat că guvernele sunt mult prea prudente. Și a precizat că trebuie să schimbe regulile. Pe baza datelor care arată că viitoarele călătorii ale persoanelor vaccinate sau ale celor cu un test negativ nu reprezintă un risc pentru rata de infecție a unei țări. IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.
Comentați?