Home Transportatori Guvernul a aprobat proiectul pentru modernizarea Magistralei M 2 Berceni-Pipera
Transportatori

Guvernul a aprobat proiectul pentru modernizarea Magistralei M 2 Berceni-Pipera

161

Undă verde pentru modernizarea Magistralei M 2 Berceni-Pipera, cea mai aglomerată linie de metrou din București.

În prezent, pe cele cinci magistrale, Metrorex transportă 650 000 călători/zi. Este aproape de traficul din 2019 când erau patru magistrale. Căci M 5 a fost deschisă în septembrie 2020. Iar pe M 2 sunt peste 250 000 călători.

Executivul a aprobat în ședința de joi, 21 martie Hotărârea de Guvern cu indicatorii tehnico-economici pentru investiția estimată la un miliard de lei și o durată de 4 ani. În toamna anului trecut, la inaugurarea stației Tudor Arghezi, directoarea generală Metrorex, Mariana Miclăuș spunea că în timpul lucrărilor metroul ar putea fi oprit la sfârșit de săptămână, pe timpul verii.

Costul total estimat este de 986 milioane lei, din care partea de construcții 700 milioane. Metrorex a lansat în 2019 o licitație de aprox. 400 milioane lei pentru modernizarea M 2, dar a fost anulată. Finanțarea este asigurată din fonduri europene.

Hotărârea de Guvern privind M2

”Calea de rulare pe Magistrala 2 a fost proiectată între anii 1982-1985 şi executată în perioada 1983-1987, cu mijloace tehnice contemporane
momentulului execuţiei, după reglementări exclusiv româneşti, specifice perioadei respective, fără a putea ţine seama de evoluţia reglementărilor şi
standardelor din Europa. Magistrala 2 de metrou a fost dată în folosință pe etape, în prima etapă tronsonul Berceni – Piața Unirii 2 (ambele fire) dată în folosință în ianuarie 1986, iar al doilea tronson Piața Unirii 2 – Pipera (ambele fire) dată în folosință în octombrie 1987.
Lungimea Magistralei 2 este de 18,68 km, cale dublă, având în componență 14 stații și 4 tronsoane, astfel:
• Tronsonul I, staţiile: Berceni, Dimitrie Leonida, Apărătorii Patriei şi Piaţa Sudului;
•Tronsonul II, staţiile: Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluţiei, Tineretului şi Piaţa Unirii 2;
• Tronsonul III, staţiile: Universităţii, Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei 1;
• Tronsonul IV, staţiile: Aviatorilor, Aurel Vlaicu şi Pipera (inclusiv rebrusment), cu mențiunea că secțiunea Berceni – Tudor Arghezi (extensia
Magistralei M2) nu face parte din acest proiect, fiind pusă în funcție în anul 2023.”-Hotărârea de Guvern.

Ce lucrări vor fi executate

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu a explicat ce lucrări vor fi executate.

„A fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru îmbunătățirea serviciilor de transport călători cu metroul pentru cea mai aglomerată magistrală, M2 Berceni – Pipera. Magistrala M2 Berceni – Pipera străbate capitala de la sud la nord, pe traseul Șoseaua Berceni – Șoseaua Olteniței – Calea Șerban Vodă – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Bulevardul Ion C. Brătianu – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Lascăr Catargiu – Bulevardul Aviatorilor – Bulevardul Beijing – Șoseaua Pipera – Bulevardul Dimitrie Pompeiu, având o lungime de 18,68 km și 14 stații.

Lucrările vizează:

– creșterea vitezei de circulație

– creșterea frecvenței de operare

– reducerea duratei de deplasare cu metroul

– diminuarea cheltuielilor de operare și întreținere

 înlocuirea șinei tip 49E1 cu șină tip 60E1, pe tot traseul, cu excepția zonelor cu aparate schimbătoare de cale

– înlocuirea traverselor bibloc cu blocheți independenți

– reducerea zgomotelor și vibrațiilor prin adoptarea unor prinderi elastice tip fastclip pe blocheți prefabricați

– înlocuirea aparatelor de cale

– refacerea impermeabilizării construcției subterane

– schimbarea fundației căii de rulare pe beton, pe tunel, unde este cazul

– înlocuirea totală sau parțială (după caz) a prismei de piatră spartă, în cazul fundației pe balast a căii de rulare

– înlocuirea instalațiilor complexe care au durata de viață depășită și aducerea acestora la nivelul reglementărilor tehnice în concordanță cu cerințele fundamentale de calitate. A fost obținut certificatul de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin acesta, iar durata de execuție a investiției este de 48 luni.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutobuzeNoutatiRutierTransportatori

Nou parteneriat între FlixBus și Christian Tour

FlixBus și Christian Tour au anunțat semnarea unui parteneriat prin care agenția...

AerianNoutatiTransportatori

TAROM continuă tradiția de a transporta Echipa Olimpică a României

În calitate de partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR),...

FeroviarNoutatiTransportatori

Naveta cu trenul în București și alte 20 de orașe mari din România

Naveta cu trenul va fi încurajată spre orașe precum București, Cluj Napoca,...

FeroviarNoutatiTransportatori

Mai puțini călători pe calea ferată

Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primul trimestru din 2024,...