Home Transportatori Maritim Grecia nu mai vrea vândă portul Alexandroupolis
Maritim

Grecia nu mai vrea vândă portul Alexandroupolis

108

Guvernul grec urmează să anuleze procedurile pentru vânzarea unei participaţii majoritare la portul Alexandroupolis. Decizia are la origine evoluţiile geopolitice şi rolul important dobândit de acest port după invazia rusească din Ucraina.

Portul este amplasat în zona de nord a Greciei, în apropiere de frontierele cu Bulgaria şi Turcia. El dispune de o facilitate plutitoare pentru stocarea şi regazeificarea gazelor naturale, precum şi de un gazoduct. Context în care are potenţialul de a deveni un hub energetic pentru Europa Centrală.

În 2016, grupul chinez COSCO a cumpărat o participaţie de 51% la portul Pireu, cel mai mare din Grecia. Un consorţiu condus de o firmă germană a achiziţionat de asemenea 67% din portul Salonic, în 2018. Iar în primăvara anului 2020, un document publicat de HRADF, arăta că Grecia intenţionează să vândă participaţii majoritare la patru porturi, ca parte a planului convenit cu creditorii săi internaţionali. Conform acestui document, urmau să fie vândute participaţii majoritare la porturile Alexandropolis, Igoumenitsa, Heraklion şi Volos.

La finele anului trecut fusese anunțată o listă scurtă cu patru potențiali investitori. Iar în luna septembrie a acestui an, autorităţile elene au primit două oferte angajante pentru o participaţie majoritară de 67% din acţiunile portului Alexandroupolis.

Cei doi ofertanţi care au depus oferte angajante sunt: Quintana Infrastructure and Development, prin intermediul Liberty Port Holdings Single Member, şi International Port Investments Alexandroupolis, un joint venture compus din Black Summit Financial Group, Euroports, EFA Group şi GEK Terna.

Licitația pentru portul Alexandroupolis, cel mai probabil, anulată

„Cel mai probabil scenariu este acela în care licitaţia va fi anulată. Această situaţie are legătură cu rolul major dobândit de portul Alexandroupolis după invazia rusească din Ucraina”, a dezvăluit o sursă din interiorul Agenţiei pentru Privatizare din Grecia (HRADF).

O sursă guvernamentală a confirmat şi ea că cel mai probabil procedura de licitaţie va fi anulată. Motivele, a precizat aceasta, ”au legătură cu evoluţiile geopolitice din regiune”.

Consiliul director de la Agenţia pentru Privatizare din Grecia (HRADF) urmează să se reunească joi pentru a examina acest dosar. Ca şi paşii următori în dezvoltarea viitoare a portului Alexandroupolis, a adăugat sursa citată de Reuters.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

MaritimNoutati

Rusia îşi extinde „flota fantomă”

O navă specializată în transportul gazelor naturale, care este vizată de sancţiunile...

MaritimNoutati

Vapoare de transport containere cu propulsie nucleară

Compania de transport maritim daneză Maersk a fost de acord să participe...

MaritimNoutatiTransportatori

Transportul portuar maritim a crescut cu 16,1%, în primul trimestru din 2024

Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime...

Maritim

Port Constanţa: dană suplimentară pentru cerealele ucrainene

Portul Constanţa va echipa o dană suplimentară pentru transbordarea cerealelor ucrainene, a...