Operatorii privați de transport feroviar de călători introduc în ofertă călătorii cu trenul către litoralul românesc, odată cu venirea sezonului cald.
În funcție de destinația de vacanță de la Marea Neagră, o călătorie cu trenul din Capitală poate dura doar două ore. Aceasta dacă ne oprim la Constanța. Sau peste trei ore și jumătate dacă mergem mai departe, la Mangalia.
Regio Călători a relansat trenul Brașov – București Băneasa – Mangalia. Iar Transferoviar Călători anunță la rândul său un tren pe ruta București Nord – Mangalia, din 13 iunie.
Trenul Regio Călători pe ruta Brașov – București Băneasa – Constanța – Mangalia circulă în perioada 30 aprilie 2022 – 18 septembrie 2022, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu. Durata unei călătorii de la munte la Mangalia este de aproape șase ore și jumătate. Iar de la munte la Constanța este de până la cinci ore. Din gara Băneasă până în Constanța, trenul Regio Călători face doar două ore.
Cu trenul, de la București sau Buzău, către Litoral
Transferoviar Călători a anunțat la rândul său introducerea unui tren pe ruta București Nord – Constanța – Mangalia începând din 13 iunie. Tot din acea dată introduce un tren și pe ruta Buzău – Constanța – Mangalia.
- București Nord – Constanța – Mangalia din 13 iunie 2022
Plecare București Nord 06:25 / 12:55
Sosire Constanța 08:54 / 15:39
Mangalia – / 17:00
Plecare Mangalia – / 18:00
Constanța 10:57 / 19:20
Sosire București Nord 13:25 / 22:08
- Buzău – Constanța – Mangalia din 13 iunie 2022
Plecare Buzău 09:06
Sosire Constanța 11:55
Mangalia 13:03
Plecare Mangalia 14:06
Constanța 15:20
Sosire Buzău 18:09
Biletele le puteți achiziționa online, cu anticipație de până la 30 zile, de pe platforma https://bilete.tfc-online.ro. Sau de la casele de bilete TFC / automatele de vânzare bilete. Pentru plecările din stațiile fără casă de bilete TFC legitimațiile de călătorie de pot procura direct din tren.
Softrans Craiova nu a anunțat încă un tren spre litoralul românesc.
Pe de altă parte, operatorul de stat CFR Călători operează mai multe trenuri pe ruta București Nord – Constanța – Mangalia, cu o durată a călătoriei de peste trei ore și jumătate. Și CFR Călători are la rândul său un tren care ajunge din Capitală până la Constanța în mai puțin de două ore.
Comentați?