Home Logistică CTP administrează 5 dintre cele mai importante 10 clădiri industriale cu certificare BREEAM
Logistică

CTP administrează 5 dintre cele mai importante 10 clădiri industriale cu certificare BREEAM

104

Dezvoltatorul de parcuri industriale și logistice premium CTP deține și administrează, în Europa, cinci dintre cele mai importante 10 clădiri industriale care folosesc certificarea BREEAM in-Use. Patru dintre acestea au primit calificativul BREEAM ”Very good”.

Certificarea BREEAM, care evaluează clădirile în funcție de impactul lor asupra mediului, consumul de apă și energie, materialele utilizate, calitatea mediului interior și calitatea de ansamblu necesară pentru o muncă eficientă, este una dintre cele mai importante atestări ale industriei în care activează CTP. Clădirile de calitate superioară construite și administrate de CTP se află de mult timp în clasamentul construcțiilor cel mai bine cotate de pe piață. Din topul primelor 10 clădiri dezvoltate la cele mai înalte standarde, CTP deține cinci: una situată în CTPark Bor, trei în parcul din Plzeň și una în CTPark Mladá Boleslav. Acest clasament a fost alcătuit luând în considerare calificativele BREEAM primite.

”Suntem mândri pentru această realizare, care confirmă calitatea clădirilor noastre. Contăm pe obținerea certificării BREEAM pentru toate clădirile pe care le avem în acest moment în construcție. În calitate de lider de piață, căruia îi pasă de protejarea mediului și de bunăstarea oamenilor care lucrează în parcurile CTP, confirmăm angajamentul nostru ferm de a avea o activitate sustenabilă. Credem că acest lucru dovedește că CTP este un membru responsabil al comunităților locale unde își desfășoară activitatea”, explică Stefan de Goeij, Șeful Departamentului de Management al Proprietății al CTP.

O clădire din CTPark Bor, una din CTPark Prestice (proprietate situată la circa 20 km de Plzeň), precum și două clădiri situate în CTPark Plzeň au primit certificarea BREEAM, calificativul “Very Good”. Clădirea din CTPark Bor este în primele cinci cel mai bine construite clădiri industriale din Europa. În afara construcțiilor sale indusriale, CTP a avut numeroase realizări și în alte segmente de afaceri. În ultimii ani, turnul Spielberk Office Centre, situat în Brno, a primit certificarea BREEAM pentru clădiri de birouri, cu cel mai înalt calificativ posibil: ”Outstanding”. La acel moment, în 2012, în afara clădirilor de birouri din Marea Britanie, nicio altă clădire din Europa nu mai primise acest calificativ.

În prezent, CTP continuă să se concentreze asupra strategiei de reducere a impactului asupra mediului. În toate parcurile CTP s-a redus consumul de energie prin utilizarea tehnologiei de iluminare cu LED, atât la interior, cât și la exterior. Diferite inovații în ceea ce privește sistemul de management al clădirilor, măsurarea inteligentă a utilităților și Internetul Lucrurilor (Internet of Things – IoT) contribuie la scăderea consumului și la creșterea eficienței energetice.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

LogisticăNoutati

A 14-a ediție eMAG Black Friday, noi recorduri în comerțul online românesc

A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri,...

LogisticăNoutati

Magazinele fizice au renăscut în Europa

Avansul cumpărăturilor online a dus la închiderea multor magazine fizice, punând sub...

LogisticăNoutati

Freshful by eMAG: Peste 2,2 milioane de comenzi și 70 de milioane de produse livrate în 3 ani

Freshful aniversează trei ani de activitate, timp în care a devenit un...