CNSU a actualizat lista statelor

Prin Hotărârea nr.68 a CNSU, statele care au fost plasate în urma creșterii ratei de incidență din zona galbenă în zona roșie sunt: Bulgaria, Norvegia, Lituania, Slovenia, Bermuda, Sri Lanka şi Guernsey.
Totodată, au fost plasate în zona galbenă din zona roșie ca urmare a scăderii ratelor de incidență: Portugalia, Libia, Liban, Tunisia, Mauritius, Monaco, Islanda, Bahamas şi Curaçao. Tot în zona galbenă, dar ca urmare a ieșirii din zona verde în urma creșterii incidenței, au intrat țările: Germania, Croaţia, Letonia, Grenada, Barbados, Insulele Virgine Britanice, Capul Verde, Montserrat şi Bonaire, Saint Eustatius şi Saba.
Au ieșit din zona galbenă și au intrat în zona verde: Emiratele Arabe Unite, Gibraltar şi Honduras.
CNSU reamintește obligațiile cetățenilor
Persoanele care vin din state aflate pe lista roșie trebuie să intre în carantină de 14 zile. Sunt exceptate persoanele care fac dovadă că s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă de vaccinare, mai veche de zece zile. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină. Iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi, dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte. Pentru persoanele intrate în carantină pentru 14 zile, acestea au posibilitatea ca în ziua a opta să facă un test PCR, iar dacă este negativ să iasă din carantină în a zecea zi.
Sunt exceptate de la măsura carantinei membrii delegaţiilor sportive, precum şi a artiştilor şi staffului acestora care sosesc în România pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, inclusiv a cetăţenilor străini sau apatrizi, din ţări aflate în zona roşie de risc epidemiologic, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate.
Zona galbenă – unde rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 şi 3 la 1.000 de locuitori. Persoanele care vin din zona galbenă nu intră în carantină dacă sunt vaccinate sau prezintă test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.
Călătorii care vin din zona verde nu mai trebuie să prezinte niciun fel de document. Ei nu intră în carantină şi nici nu mai sunt obligaţi să prezinte vreo dovadă a testării sau vaccinării anti-COVID-19.
