În perioada 6-7 Octombrie 2017 se derulează Camion Fest – un eveniment devenit deja tradițional, organizat de Cefin Trucks în fiecare toamnă și primăvară. Aflat la cea de a 7-a ediție, targul de camioane rulate se adresează firmelor cu experiență în domeniul transporturilor, precum și micilor întreprinzători din acest domeniu.
“În peisajul pieței românești de camioane rulate, Camion Fest se distinge prin gama de oferte speciale pe care le punem la dispoziția clienților nostri în aceasta perioadă. De la o gamă variată de Camioane Premium sau servicii de finanțare foarte avantajoase, până la reduceri substanțiale de până la 5000 de euro pentru un camion, ofertele noastre sunt perfect adaptate exigențelor clienților noștri”, a declarat Paul Drăniceanu, Director Divizia Camioane Rulate Cefin Trucks.
Într-o atmosferă festivă, de toamnă bogată cu motive tradiționale autentice românești, Cefin Trucks își așteaptă vizitatorii vineri, 6 Octombrie între orele 10:00 – 17:00 și sâmbătă, 7 Octombrie între orele 10:00 – 14:00.
În cadrul târgului vor fi expuse peste 200 de camioane rulate, autotractoare, semiremorci, basculante, betoniere și utilaje de construcții.
Mercedes-Benz Trucks a lansat producția de serie a celei de-a doua generații...
deCargo & Bus5 ianuarie 2026MAN a livrat în Italia încă două unități ale camionului său electric,...
deCargo & Bus5 ianuarie 2026DHL Supply Chain a primit primul său camion Tesla Semi complet electric....
deCargo & Bus4 ianuarie 2026Solaris introduce un nou serviciu pentru a menține în funcțiune autobuzele electrice...
deCargo & Bus3 ianuarie 2026
Comentați?