Camioanele Iveco pentru MApN vor fi produse la Petrești
Home Camioane Camioanele Iveco pentru MApN vor fi asamblate la Petrești
CamioaneVehicule speciale

Camioanele Iveco pentru MApN vor fi asamblate la Petrești

197

Iveco Defence Vehicles, divizia Iveco specializată în camioane militare, a început ieri ridicarea unei fabrici în Petrești (Dâmbovița), unde vor fi asamblate 2.600 din cele 2.900 de vehicule comandate de MApN.Primul contract, în valoare de peste 216 milioane de euro, prevede livrarea a 942 de camioane militare. Primele 300 de camioane Iveco pentru MApN vor fi importate, iar restul vor fi asamblate la Petrești. Tot acolo vor fi produse și mai multe componente, precum cabinele blindate și neblindate.

Camioanele Iveco pentru MApN vor fi produse la Petrești”Se vor realiza toate operațiile industriale aferente, de la completarea șasiului de bază și până la inspecția tehnică finală. Investiția de la Petrești este un prim pas pe care intenționăm să-l completăm în cel mai scurt timp posibil, în circa 6 luni”, au declarat reprezentanții Iveco în cadrul unui eveniment la care a participat și premierul Ludovic Orban.

Investiția Iveco de la Petrești se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro. Ea va genera, în primă fază, 200 de locuri de muncă directe noi în zonă.

Camioanele Iveco pentru MApN vor fi produse la PetreștiFabrica va avea 9.000 mp (pe un teren de 45.000 mp) și o capacitate de producție de circa 440 de camioane pe an. Ea va avea trei linii de producție cu 25 de zone de lucru, o linie completă de tinichigerie și vopsitorie cu 9 zone de lucru, o linie de finisare cu 7 zone de lucru, precum și spații destinate activităților logistice, de testare, control al calității și acceptanță finală cu MApN.

Conform unui contract semnat în ultima zi a anului trecut, Iveco va livra în următorii patru ani 942 de camioane militare și platforme de transport pe roți în diverse configurații. Vor fi patru tipologii de vehicule militare din gama Iveco High Mobility (4×4, 6×6, 8×8 și 8×8 Prime Mover), împărțite în 16 variante diferite. O treime dintre camioane vor avea cabină blindată.

Armata Română a mai achiziționat 57 de camioane militare Iveco în 2015 și alte 173 în 2017.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutati

Torc Robotics, etapă importantă în validarea conducerii autonome

Torc Robotics, o filială independentă a Daimler Truck și un pionier în...

CamioaneNoutatiServicii

Knorr-Bremse TruckServices: soluții complete pentru camioane și remorci

Rețea de distribuitori de încredere, cost total de întreținere redus, butuci și...

CamioaneNoutati

Daimler Truck a demonstrat la IAA că și camioanele pe hidrogen sunt o opțiune

Daimler Truck a expus la IAA Transportation nu numai camioane pur electrice...

CamioaneNoutati

Scania: Electrificarea transportului forestier greu

Proiectul suedez TREE – TRansition to Efficient Electrified forestry transport – în...