Advertisement

Home Transportatori Aerian Blue Air a intrat în insolvență
Aerian

Blue Air a intrat în insolvență

440

Blue Air a intrat în insolvență, după ce Tribunalul București a admis cererea companiei, potrivit datelor instanței.

Cererile mai multor firme și angajați au fost admise drept declaraţii de creanţă. Firmele care au bani de recuperat de la Blue Air, până la stabilirea tabelului creditorilor, sunt: Regia Autonomă Administrația Română a Serviciior de Trafic Aerian R.A. – ROMATSA, Baladei Thirdway Transport SRL prin lichidator judiciar Alpha Insolvency IPURL, ALC B378 43309 LLC, Blue Air Techic, Air Claim și Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca.

„Datorită faptului că procedura de concordat a eșuat, următorul pas era insolvența, chiar dacă Air Claim a cerut falimentul comapaniei. Este cel mai bun lucru care se putea întâmpla pentru Blue Air. În momentul de față, dobânzile și penalitățile se opresc, iar în urma planului de restructurare se pot tăia anumite sume care ar putea face Blue Air o companie atractivă pentru un investitor”, a declarat pentru Economica.net, Daniel Geantă, președinte la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Discuții cu potențiali investitori au existat,însă aceștia au așteptat să vadă dacă Blue Air va intra în insolvență sau faliment.

Din fostul Blue Air nu au mai rămas decât angajații care se ocupă de predarea documentelor, dar și cele două avioane sechestrate de ANAF, care se află pe aeropoturile din Bacău și Torino, Italia.

„Căutăm soluții să le aducem în țară, poate să le închiriem să aducem bani. Acum conturile Blue Air sunt goale. Mai avem de închis cărțile de muncă ale piloților și personalului navigant, care nu mai lucrează din iunie, iar cărțile nu au fost închise”, a mai spus Daniel Geantă.

Instanța a stabilit și următoarele termene. De involvența companiei se va ocupa consorţiul de practicieni în insolvenţă format din Infinexa Restructuring SPRL şi Mușat & Asociații  – Restructuring\Insolvency SPRL

  • termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii – 10 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;
  • termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 05.05.2023;
  • termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 25.05.2023;
  • termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 19.06.2023;
  • data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 30.05.2023.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

WizzAir
AerianNoutatiTransportatori

Zboruri WizzAir în Orientul Mijlociu suspendate până pe 7 martie

WizzAir a anunțat prin intermediul unui comunicat că îşi ajustează operaţiunile în...

Vietnam
AerianLogisticăNoutati

Vietnam, pas important pentru a deveni hub logistic

Vietnamul a deschis un nou aeroport, despre care speră să devină un...

Airbus
AerianNoutati

Airbus și-a depășit obiectivul pe anul trecut

Grupul european Airbus SE a livrat 793 de aeronave pe întreg parcursul...

TAROM
AerianNoutatiTransportatori

TAROM revine cu oferta de prețuri low-cost

Compania națională TAROM revine cu oferta promoțională pentru zborurile de pe rutele...