Cargo&Bus Flote Auto iulie august 2019
Home Noutati A apărut Cargo&Bus nr. 274, ediția iulie-august 2019
Noutati

A apărut Cargo&Bus nr. 274, ediția iulie-august 2019

99

A apărut numărul 274 al revistei Cargo&Bus, iulie-august 2019, cu un conținut care îmbină, ca de obicei, testele și prezentările de vehicule comerciale cu cele mai noi informații din lumea transporturilor și logisticii.Coperta Cargo&Bus Iulie-August 2019Materialul de bază este prezentarea noului cap tractor Iveco S-WAY pentru distanțe lungi, primul model prezentat din noua gamă WAY a producătorului italian. Deși nu aduce modificări la partea mecanică, Iveco S-WAY are o cabină mai spațioasă și mai aerodinamică, reușind o reducere a consumului de 4%. Aflați în articol și despre noile servicii digitale disponibile cu acest model.

Pe plan intern avem lansarea mărcii de vehicule rulate TruckStore a Daimler Trucks, finala națională a concursului de condus economic Renault Trucks Optifuel Challenge 2019, precum și etapa națională a TechMasters Trucks 2019, ce desemnează cei mai buni tehnicieni de service din rețeaua de parteneri și centre autorizate Mercedes-Benz.

În rubrica de tehnologie vorbim despre toate noutățile introduse de modelul Volvo FH cu I-Save și în primul rând despre motorul D13TC (Turbo Compound). Toate aceste optimizări reduc consumul de carburant cu până la 7% față de un Volvo FH convențional.

De asemenea, vorbim în ediția iulie-august 2019 despre seria specială limitată Renault Trucks T High 1894 Edition, model care aniversează 125 de ani de existență a mărcii franceze. Un alt eveniment din curtea Renault este livrarea primului camion electric greu al mărcii.

Tot în acest număr vorbim și despre primele impresii despre noile sisteme de condus semiautonom introduse de noul Actros. În rubrica de vânzări studiem statisticile înmatriculărilor de vehicule de peste 3,5 tone în luna mai. În capitolul rezervat vehiculelor comerciale ușoare avem o livrare majoră de utilitare Sprinter special concepute pentru curierat pentru DHL România.

În secțiunea de transport persoane vorbim despre prezentarea modelului de 8 metri lungime Atak Electric, al doilea autobuz electric al mărcii Karsan. Tot aici prezentăm în avanpremieră noutățile MAN și NEOPLAN ce vor fi lansate în toamnă la prima ediție Busworld din Bruxelles.

Revista Cargo&Bus poate fi cumpărată din toate marile centre de distribuție presă (inmedio și benzinării), alături de revista FloteAuto.

Coperta FloteAuto 57 iulie-august 2019În numărul 57 al revistei FloteAuto (Iulie-August 2019) puteți găsi primul test cu noul Fiat Ducato cu transmisie automată cu 9 trepte. De altfel, acest număr conține un amplu supliment dedicat vehiculelor comerciale ușoare. Totuși, în secțiunea destinată autoturismelor puteți citi teste cu noul VW Passat GTE, dar și cu noul BMW 118d. Prețul pachetului FloteAuto – Cargo&Bus este de 10 lei.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutatiServicii

Knorr-Bremse TruckServices: soluții complete pentru camioane și remorci

Rețea de distribuitori de încredere, cost total de întreținere redus, butuci și...

AutobuzeNoutati

Tremonia City 75 Electric, Minibus of the Year 2025

În cadrul FIAA 2024 de la Madrid, juriul internațional a ales Tremonia...

AutobuzeNoutati

Karsan va livra 38 de autobuze electrice e-ATA la Botoșani

Karsan continuă să își crească prezența în România, una dintre cele mai...