Cargo&Bus 266 octombrie 2018
Home Noutati A apărut Cargo&Bus nr. 266, ediția octombrie 2018
Noutati

A apărut Cargo&Bus nr. 266, ediția octombrie 2018

49

A apărut numărul 266 al revistei Cargo&Bus, octombrie 2018, cu un conţinut care îmbină, ca de obicei, testele şi prezentările de vehicule comerciale cu cele mai noi informații din lumea transporturilor și logisticii.

Materialul de bază este o amplă prezentare a noului Ford Trucks F-MAX, model dezvoltat special pentru transporturi pe distanțe lungi, care, în ciuda prețului accesibil, a fost distins cu premiul Camionul Anului 2019. Noul F-MAX va fi prezentat oficial mâine în țara noastră, iar cu această ocazie va începe și sesiunea de precomenzi.

Mercedes-Benz Actros, cel mai vândut model de camion în țara noastră în ultimii ani, are și el dedicate câteva materiale în acest număr. Vânzările pentru noua generație, care va intra în producție în aprilie 2019, vor debuta cu o serie specială limitată Edition 1. Până atunci, actuala generație Actros va beneficia de o ediție specială în România, bazată pe preferințele șoferilor și transportatorilor autohtoni. În acest număr avem și un exemplu de lansare a unei flote mari: 100 de unități Actros pentru compania Step One Spedition.

Pe plan extern, Volvo Trucks a livrat în timpul IAA 2018 modelul Volvo FH cu numărul 1.000.000. De asemenea, Renault Trucks va lansa vehiculul laborator Optifuel Lab 3, care vine cu numeroase inovații pentru reducerea consumului, inclusiv o semiremorcă adaptivă, cu geometrie variabilă în fucnție de spațiul de marfă liber .

Iveco este prezentă în această ediție cu revoluționarul stand de la IAA 2018, care nu cuprindea nici un motor diesel pentru vehicule sau suprastructuri, dar și cu victoria din Campionatul European de Curse de Camioane.

Rubrica de tehnologie începe cu o combinație unică folosită în Spania, cu un autotractor Scania și două semiremorci, care față de un vehicul convențional aduce reduceri ale costurilor, dar și ale emisiilor. De asemenea, camioanele electrice de distribuție au intrat în faza de teste în operațiuni reale.

Secțiunea de vanuri este de asemenea generoasă și prezintă noile minibuze Mercedes-Benz, gama extinsă Iveco Daily 4×4, dar și noul model electric Renault Master Z.E.

În pagina de vânzări puteți găsi toate statisticile din primele 8 luni ale anului, iar în secțiunea de Transport Persoane puteți vedea cine a câștigat titlul Autobuzul Anului și citi despre noile autobuze electrice dezvoltate de MAN și Scania, dar și despre noile autocare turistice Volvo.

FloteAuto 49 octombrie 2018Revista Cargo&Bus poate fi cumpărată din toate marile centre de distribuție presă (inmedio și benzinării), alături de revista FloteAuto. Materialul de bază al numărului 49 al revistei FloteAuto este un test cu Mercedes-Benz C 220 d, care a renunţat la legendarul motor 2.2 CDI în favoarea noului diesel de 2.0 litri. Un alt model popular pentru flote testat în acest număr este Skoda Fabia 1.0 TSI Smart. Și secțiunea propulsiilor alternative este puternic reprezentată, cu teste pentru ”electricele” Renault ZOE R110 și Kia Soul EV, dar și cu Iveco Daily Natural Power Hi-Matic, utilitară ușoară alimentată cu CNG. FloteAuto Nr. 49 cuprinde și suplimentul ”Flote pentru IMM”. Prețul pachetului FloteAuto – Cargo&Bus este de 10 lei.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

LogisticăNoutati

Packeta România crește rețeaua de magazine online și selleri parteneri

Packeta România și-a a extins rețeaua de magazine online și selleri parteneri...

AutobuzeNoutatiRutierTransportatori

Nou parteneriat între FlixBus și Christian Tour

FlixBus și Christian Tour au anunțat semnarea unui parteneriat prin care agenția...

Noutati

IVECO și CNR confirmă eficiența bio-CNG-ului pentru decarbonizarea transporturilor

IVECO, lider în propulsia alternativă, promovează un studiu realizat de Institutul de...

AerianNoutatiTransportatori

TAROM continuă tradiția de a transporta Echipa Olimpică a României

În calitate de partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR),...