Cargo&Bus 265 Septembrie 2018
Home Noutati A apărut Cargo&Bus nr. 265, ediția septembrie 2018
Noutati

A apărut Cargo&Bus nr. 265, ediția septembrie 2018

97

A apărut numărul 265 al revistei Cargo&Bus, septembrie 2018, cu un conţinut care îmbină, ca de obicei, testele şi prezentările de vehicule comerciale cu cele mai noi informații din lumea transporturilor și logisticii.
Materialul de bază este o amplă prezentare a noului Mercedes-Benz Actros și primele impresii de la bordul primului camion de serie care renunță la oglinzile retrovizoare în favoarea camerelor video și a ecranelor montate în interiorul cabinei. În plus, Actros este și primul camion semi-autonom de nivelul 2.

În acest număr vorbim și despre cele mai importante lansări de la expoziția IAA de la Hanovra. Unul dintre cele mai importante modele în acest sens este noul Ford Trucks F-MAX, un autotractor accesibil dar deosebit de interesant, care a fost distins deja cu premiul Camionul Anului 2019.

Tot la IAA, Scania a prezentat noile sale camione urbane hibrid (HEV) și plug-in hibrid (PHEV). Modelele HEV sunt disponibile pentru comenzi din această toamnă, iar cele PHEV de anul viitor.

Coperta Cargo&Bus 265 Septembrie 2018

De asemenea, Volvo a lansat noi servicii de monitorizare a camioanelor, precum managementul anvelopelor, pentru creșterea disponibilității vehiculelor. De asemenea, producătorul suedez a lansat un concept de autotractor fără cabină, autonom și electric, care ar putea fi folosit în anumite aplicații, precum cele repetitive și de mare precizie realizate în spații închise.

Pe plan intern avem semnarea unui contract major între CNAIR și Ford Trucks, pentru 103 autobasculante 6×4. De asemenea, gigantul industriei chimice Clariant va deschide în țara noastră o fabrică de etanol celulozic din reziduuri agricole. În încheiere avem statisticile de înmatriculări pentru vehicule comerciale din luna iulie.

Secțiunea destinată vehiculelor comerciale ușoare este și ea foarte solidă, cu un test de consum realizat în România cu noul Mercedes-Benz Sprinter cu tracțiune față, dar și cu un test de prim contact cu noul model electric Volkswagen e-Crafter.

Secțiunea de transport persoane cuprinde un amplu material despre noile sisteme de siguranță și asistență introduse pe autobuzele și autocarele Mercedes-Benz și Setra.

Revista Cargo&Bus poate fi cumpărată din toate marile centre de distribuție presă (inmedio și benzinării), alături de revista FloteAuto. Materialul de bază al numărului 48 al revistei FloteAuto este primul test cu noul Opel Combo Life, un model care combină spațiul mare tipic vehiculelor utilitare cu dotările specifice autoturismelor. Un alt material important este un comparativ cu măsurători între Fiat Panda și Hyundai i10.

Prețul pachetului FloteAuto – Cargo&Bus este de 10 lei.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

LogisticăNoutati

DP World România primește certificarea Great Place to Work

DP World România, filiala unuia dintre cei mai mari furnizori de servicii...

LogisticăNoutati

DSV va prelua DB Schenker, prezent și în România, printr-o tranzacție care se ridică la 14 miliarde de euro

Grupul danez de transport DSV A/S a câştigat cursa pentru achiziţionarea divizii...

CamioaneNoutati

Elveția, noua piață pentru Ford Trucks

Ford Trucks a intrat pe piața din Elveția, ca parte a strategiei...

CamioaneNoutati

FUSO eCanter colectează deșeuri în Atena și Salonic

Orașele grecești Atena și Salonic comandă 89 de FUSO eCanter cu caroserii...