Reprezentanții Societății de Transport București (STB), dar și cei de la Metrorex au anunțat programul de circulație al mijloacelor de transport în comun din Capitală, în perioada sărbătorilor pascale.
Societatea de Transport București (STB) a fost prima care a anunțat programul de funcționare al mijloacelor de transport în comun din Capitală. Și, conform sursei citate, există un program de funcționare diferit de vineri și până luni.
În noaptea de Înviere, seara de 15 spre 16 aprilie, linia de noapte 783 va funcționa după programul obișnuit. De asemenea, STB va menţine în circulaţie până la ora 3.00 tramvaiele liniei 41. Acestea vor circula la intervale de 20 de minute. Cei care vor să afle orarul de funcționare pentru fiecare linie de transport, o pot face de pe site-ul oficial STB.
Astfel, potrivit Metrorex, în noaptea de Înviere, metrourile din București vor circula la un interval de 10 minute. Acest lucru este valabil în intervalul orar 23.00 – 01.00. De asemenea, metroul circulă și între orele 01.00 – 05.00, la un interval de 20 de minute.
Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a verificat, în ultima lună, aproape 400...
deCargo & Bus26 mai 2026Siemens Mobility a fost selectată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) din...
deCargo & Bus1 mai 2026Reparațiile capitale ale Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse continuă într-un ritm susținut, în condițiile...
deRazvan Codorean27 aprilie 2026Un consorțiu format din NYK Line, Golden Island și Yara Clean Ammonia...
deRazvan Codorean20 aprilie 2026
Comentați?