Advertisement

Șofer român de camion, condamnat pentru accident mortal din cauza telefonului
Home Noutati Șofer român de camion, condamnat pentru accident mortal din cauza telefonului
Noutati

Șofer român de camion, condamnat pentru accident mortal din cauza telefonului

543

Un șofer român de camion a fost condamnat la 40 de luni de închisoare în Anglia după ce a provocat un accident mortal din cauza folosirii telefonului mobil.Dan-Constantin Caraza (30 de ani) a pledat vinovat la acuzația că a cauzat moartea lui Brian Riley (65 de ani). Riley mergea pe marginea drumului, pe lângă bicicletă, când betoniera condusă de Caraza a părăsit banda de circulație și l-a lovit din spate. Puțin mai târziu, acesta a decedat la locul accidentului. Accidentul s-a produs pe A134 în Suffolk, în octombrie 2018.

Analiza telefonului mobil a demonstrat că dispozitivul era activ în momentul accidentului, precum fusese și în alte numeroase ocazii în acea dimineață. Șoferul român folosea aplicația Facebook Messenger și și-a luat pentru câteva momente ochii de la șosea. Mai mult, imediat ce a coborât din camion, Caraza a încercat să ascundă telefonul în compartimentul exterior, fapt surprins de o cameră video plasată pe vehicul.

”Condusul neglijent a fost accentuat de faptul că, imediat după accident, primul lui gând a fost să ascundă telefonul, nu să îl ajute pe cel accidendat. Este un comportament șocant. Șoferii trebuie să fie conștienți de combinația periculoasă dintre condus și telefonul mobil”, a spus în timpul procesului polițistul care a cercetat cazul.

La rândul său, șoferul român a admis că a fost distras de telefonul mobil, dar a pretins că nu îl folosea. În afară de condamnarea la 40 de luni de închisoare, Caraza a primit și interdicție de a conduce pentru 5 ani și 8 luni. Potrivit avocatului său, șoferul nu mai avea condamnări în România sau Marea Britanie.

Sursa: Daily Mail

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Schmitz Cargobull
NoutatiRemorci

Schmitz Cargobull, distins cu premiul ”International Trailer Award 2027″

Schmitz Cargobull a primit premiul „International Trailer Award 2027″ pentru soluția flexibilă...

transportul rutier
CamioaneLogisticăNoutatiServicii

Astăzi, transportul rutier de mărfuri este bazat pe date. Ce va aduce viitorul?

În anii ‘90, transportul rutier de mărfuri se baza în mare măsură...

Vinci
CamioaneNoutatiServicii

Vinci investește 90 de milioane de euro în rețeaua MCS de încărcare pentru camioane

Voltix, o filială a Vinci Concessions specializată în infrastructura de încărcare publică...

Kögel Trailer
NoutatiRemorci

KÖGEL, TSR Resource și REMONDIS lansează un proiect-pilot pentru reciclarea semiremorcilor

Kögel Trailer, TSR Resource și REMONDIS fac un pas important către o...