Advertisement

Home Autobuze MAN Truck & Bus la Busworld 2017
Autobuze

MAN Truck & Bus la Busworld 2017

500

La expoziția Busworld Kortrijk 2017, MAN și NEOPLAN au prezentat autobuze urbane, interurbane și autocare turistice care formează fundația pentru mobilitatea viitorului. Vedeta standului a fost noul MAN Lion’s Coach, aflat la prima apariție în fața publicului.

Noul Lion’s Coach prezintă noul limbaj de design MAN, modern și totuși atemporal, dar vrea să-și impresioneze clienții prin eficiența economică. Modelul de 13 metri lungime (13.091 mm) cu două axe oferă cu până la 6 locuri mai mult decât ”vărul” său de 12 metri. Autocarul turistic este echipat cu motorul diesel D2676 LOH de 460 CP, transmisie automată cu 12 viteze MAN TipMatic cu funcție Easy-Start și MAN EfficientCruise cu funcția EfficientRoll. Noul Lion’s Coach setează noi standarde și în ce privește siguranța. El respectă standardul ECE R66.02, are faruri și stopuri LED și dispune de sisteme precum LGS (Lane Guard System), frânarea de urgență EBA, senzori de lumină și de ploaie, MAN AttentionGuard sau un sistem de stingătoare în compartimentul motorului. Interiorul a fost și el redesenat pentru a fi mai atractiv și mai eficient. Aici, MAN a folosit o iluminare caldă tip LED, culori deschise și elemente din inox pentru un plus de eleganță.

Un alt model adus la Busworld este MAN Lion’s Intercity, o soluție ideală pentru transport urban, interurban sau școlar. Cu până la 63 de locuri, varianta Intercity Xtra Lite un spațiu generos și o manevrabilitate excelentă, dar și o siguranță de top, deoarece respectă standardul ECE R66.02. Un semnal acustic se aude la deschiderea ușilor, astfel încât pasagerii pot coborî și urca în siguranță. Modelul este echipat cu un motor diesel de 290 CP.

În domeniul transportului urban, oferta MAN a fost reprezentată de modelul Lion’s City Hybrid, lansat în 2010, care consumă cu până la 30% mai puțină motorină decât un autobuz convențional. Vehiculul de 11.980 mm lungime are uși late care se deschid spre interior, cu funcție de averizare optică și acustică la închidere, funcție de aplecare, spațiu pentru cărucioare și o suspensie cu aer controlată electronic (ECAS). LED-urile sunt folosite pentru iluminarea interioară, luminile de zi și stopuri. Modelul dispune de ESP, senzori de lumină și ploaie sau monitorizarea presiunii pneurilor pe toate axele.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Gromek
AutobuzeCamioaneNoutati

Kamil Gromek este noul Director general interimar al companiei MHS Truck & Bus

MHS Truck & Bus, distribuitorul unic al mărcilor MAN și Neoplan în...

FOTON
AutobuzeCamioaneNoutati

FOTON își prezintă strategia de expansiune globală la IAA TRANSPORTATION 2026

FOTON și-a prezentat strategia de expansiune într-un moment în care industria vehiculelor...

industrie
AutobuzeCamioaneNoutatiTehnologie

Liderii din industrie extind întregul lanț valoric pentru mobilitatea pe bază de hidrogen în Europa

Liderii din industrie, Daimler Truck, Volvo Group, Toyota Motor Corporation, Bosch, Air...

Mercedes-Benz
AutobuzeCamioaneNoutatiTehnologie

Mercedes-Benz și siguranța copiilor

Mercedes-Benz Trucks și Daimler Buses plasează copiii în centrul activităților lor de...