Volta Trucks, principalul producător de vehicule comerciale complet electrice, a confirmat că investighează ideea de a fabrica modelul Volta Zero în Spania.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, conducerea Volta Trucks și-a exprimat în mod oficial interesul pentru proiectul Decarbonization Hub din fostele fabrici Nissan din Barcelona. Pentru moment însă, Barcelona este una dintre numeroasele opțiuni de producție care sunt în curs de investigare. Pe lista companiei mai figurează și alte facilități de producție din Marea Britanie și Europa.
Anunțul vine în momentul în care Volta Zero ajunge în Spania pentru a-și continua turneul european de evenimente pentru clienți. Prilej cu care s-a produs și lansarea noului site spaniol – www.voltatrucks.com/es.
Modelul Volta Zero va fi afișat la MercaMadrid de luni 12 aprilie până pe 22 aprilie. Vehiculul va fi apoi transferat în districtul MercaBarna și Eixample din Barcelona. Locație în care urmează să fie expus în perioada 26 aprilie – 6 mai 2021.
Volta Zero, prima propunere Volta Trucks
Volta Trucks este un start-up specializat în producție și servicii din domeniul vehiculelor de marfă complet electrice. Volta Trucks are birouri în Suedia, Franța și Marea Britanie. Compania colaborează cu un număr de lideri globali în lanțul de aprovizionare pentru dezvoltarea și producția Volta Zero.
Volta Zero este primul vehicul de 16 tone conceput drept complet electric. El a fost gândit special pentru livrările de mărfuri în interiorul orașului. El a fost gândit să reducă impactul asupra mediului în serviciile de livrări de mărfuri în centrele orașelor. Proiectat de la zero, cu o autonomie de operare pur electrică de 150 – 200 km (95 – 125 mile), Volta Zero va elimina aproximativ 1,2 milioane tone de CO2 până în 2025. Prototipul Volta Zero a fost lansat în septembrie 2020, primele vehicule urmând să funcționeze la sfârșitul anului 2021.
Siguranța se află, de asemenea, în centrul atenției celor de la Volta Trucks. Compania are ambiția de a fi cel mai sigur producător mare de vehicule comerciale. Volta Zero a fost conceput pentru propulsie full-electrică încă de la început, reprezentând un pas înainte pentru siguranța vehiculului, șoferului și pietonilor. Datorită eliminării motorului cu ardere internă, șoferul unui Volta Zero stă într-o poziție centrală de conducere, cu o înălțime a scaunului mult mai mică decât într-un camion convențional. Această combinație, plus un design de cabină de sticlă, oferă șoferului o vizibilitate largă de 220 de grade, minimizând unghiurile moarte.
Comentați?