Advertisement

Home Noutati Vehiculele de peste 3,5 tone nu vor mai circula prin Piaţa Unirii
Noutati

Vehiculele de peste 3,5 tone nu vor mai circula prin Piaţa Unirii

416

Vehiculele cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu vor mai putea circula prin Piaţa Unirii, a anunțat Primăria Sectorului 4.

Potrivit Flote Auto, aceasta a obţinut în cadrul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, acordul de principiu pentru restricţionarea accesului acestor vehicule în zonă. Măsura nu se va aplica mijloacelor de transport în comun şi celor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

După aprobarea planului de sistematizare şi montarea indicatoarelor, în maximum 60 de zile, accesul vehiculelor cu o greutate ce depăşeşte 3,5 tone va fi interzis în Piaţa Unirii.

Pasajul Unirii prezintă o stare tehnică „nesatisfăcătoare”

Solicitarea Primăriei Sectorului 4 în vederea restricţionării accesului vehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în Piaţa Unirii a avut în vedere expertize tehnice efectuate la Pasajul Unirii şi planşeul Unirii. Conform documentelor, Pasajul Unirii prezintă o stare tehnică „nesatisfăcătoare”.

Pe de altă parte, în şedinţa Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, a fost aprobat planul de măsuri suplimentare de semnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii.

Planul a fost elaborat de către echipa de management tehnic a Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, în colaborare cu specialiştii Brigăzii de Poliţie Rutieră, ai Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, ca urmare a incidentelor petrecute atât în interiorul Pasajului Unirii, cât şi în exteriorul acestuia, în perioada septembrie 2022 – ianuarie 2023.

”Scopul acestor măsuri suplimentare de semnalizare a regimului de înălţime instituit pentru circulaţia prin Pasajul Unirii este acela de a reduce la maximum posibil numărul incidentelor similare celor care au avut loc în ultimele cinci luni la nivelul pasajului rutier”, au arătat reprezentanții Primăriei Sector 4.

Perioada de implementare a acestor măsuri va fi de aproximativ 60 de zile, interval condiţionat de timpii de livrare a sistemelor de semnalizare şi avertizare care au fost aprobate în şedinţa de astăzi.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Women Wellbeing Working Group
CamioaneNoutati

Se lansează Women Wellbeing Working Group

Astăzi, 16 iulie 2026, se lansează oficial Women Wellbeing Working Group, un...

IVECO
NoutatiServicii

IVECO și PETRONAS Lubricants International își reînnoiesc parteneriatul de lungă durată

IVECO, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de vehicule comerciale, și...

Blue River
NoutatiRemorci

Blue River susține Caravana Sustenabilității HaiHui Verzui by EFdeN

Caravana Sustenabilității HaiHui Verzui by EFdeN duce educația practică și sustenabilitatea mai...

eFTI
LogisticăNoutatiTransportatori

9 iulie 2027: mai este doar un an până la aplicarea completă a Regulamentului eFTI

9 iulie 2027 marchează unul dintre cele mai importante momente din procesul...