Advertisement

Home Transportatori Feroviar Trenurile de noapte dintre Paris și Berlin își vor relua cursele
FeroviarTransportatori

Trenurile de noapte dintre Paris și Berlin își vor relua cursele

536

Companiile feroviare din Franţa (SNCF), Germania (Deutsche Bahn) şi Austria (OBB) au anunţat, într-un comunicat comun, punerea în vânzare a biletelor pentru trenurile de noapte pe ruta Paris – Berlin.

Reintroducerea acestei linii de tren emblematice a fost anunţată în luna decembrie 2020, pentru a relansa legăturile transfrontaliere nocturne. Cursele vor fi relansate din 11 decembrie, la nouă ani de la întrerupere.

Cele trei companii care vor opera această linie vor propune trei curse dus-întors pe săptămână, care vor deservi oraşele Strasbourg din Franţa, Frankfurt, Erfurt şi Halle din Germania. Trenurile vor pleca din Paris la ora 19:12 în zilele de marţi, joi şi sâmbătă şi vor ajunge a doua zi la Berlin, la ora 8:26. În sens invers, cursele vor pleca luni, miercuri şi vineri de la Berlin, la ora 20:18, şi vor sosi la Paris la ora 10:24.

Garniturile de tren vor fi compuse din 12 vagoane, din care şase vor ajunge până la Viena, după o oprire tehnică la Mannheim, şi vor avea atât locuri pe scaune, cât şi în cuşete şi vagoane de dormit.

Cursele cu trenurile de noapte pe ruta Paris – Berlin ar urma să aibă o frecvenţă zilnică începând din luna octombrie 2024. Ministrul francez al Transporturilor, Clément Beaune a promis o contribuţie din partea Guvernului francez pentru exploatarea părţii franceze a acestei linii.

O linie de tren de zi, care să facă legătura între Paris şi Berlin în şapte ore nu va fi introdusă înainte de finalul anului 2024.

Trenurile de noapte au dispărut practic în Europa în deceniul 2010, din cauza rentabilităţii lor reduse şi a concurenţei călătoriilor cu avionul. Însă, în prezent, sunt cerute de public datorită avantajelor ecologice şi preţurilor accesibile şi, în consecinţă, încep să fie reintroduse peste tot pe continent.

Compania austriacă OBB este lider pe acest segment graţie „Nightjets”, vechile trenuri de noapte cumpărate de la Deutsche Bahn şi modernizate pentru a satisface cerinţele actuale.

Garniturile Nightjets care vor rula pe ruta Paris-Berlin vor fi compuse din două vagoane cu locuri pe scaune, oferind 132 de locuri la un preţ începând de la 29,90 de euro, două vagoane cuşetă, cu 108 locuri la un preţ începând de la 59,90 de euro, şi două vagoane de dormit, cu 72 de locuri, la un preţ începând cu 92,90 de euro, adică un total de 312 locuri.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

control
NoutatiRutierTransportatori

Autoutilitarele la control! Amenzi de peste 460.000 de lei

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a verificat, în ultima lună, aproape 400...

Astra Vagoane
FeroviarNoutati

Astra Vagoane Călători urmează să producă vagoane militare medicale pentru NATO

Fabrica Astra Vagoane Călători din Arad produce vagoane militare pentru NATO, iar...

hidrogen
FeroviarNoutatiTransportatori

Primele trenuri cu propulsie pe hidrogen din România

Siemens Mobility a fost selectată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) din...

Giurgiu-Ruse
CamioaneLogisticăNoutatiRutierTransportatori

Podul Giurgiu – Ruse este aproape gata

Reparațiile capitale ale Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse continuă într-un ritm susținut, în condițiile...