Începând cu 1 septembrie 2020, se modifică tarifele aplicate la taxa de drum din Slovenia pentru vehiculele de peste 3,5 tone, informează TSG Shell.Astfel, taxa de drum se va achita diferențiat pentru vehiculele cu 2 axe si 3 axe, care până acum erau incluse în aceeași categorie de tarife. Vehiculele cu 2 axe vor plăti un tarif mai mic cu 10% în rețeaua de autostrăzi și drumuri express din Slovenia, în comparație cu vehiculele cu trei axe.
De asemenea, vehiculele cu două axe vor plăti o taxă cu 10% mai mică și în tunelul Karavanke, adica 4,22 euro. față de 5,72 euro în prezent.
Vă reamintim că, pentru a achita corect taxa de drum din Slovenia, șoferii trebuie să declare clasa de emisie la orice punct DarsGo, iar după achiziționarea aparatului, aceștia trebuie să seteze corect numărul de axe. înregistrarea în sistem se face pe 2 axe, iar în cazul în care se circulă cu semiremorcă, setarea este de 4+.
Vehiculele alimentate cu combustibil alternativ (pe gaz sau electrice) vor plăti doar 60% din valoarea taxei de drum, la fel ca vehiculele din clasa de emisii EEV si EURO VI, dar doar după înregistrarea în sistemul DarsGo.
Pentru vehiculele cu masa maximă autorizată mai mică de 3500 kg sau care folosesc vignete nu există modificări.
Mai multe informații găsiți pe site-ul oficial DarsGo.
Sursa: TSG Shell
Delta Charge, un dezvoltator germano-suedez de soluții de încărcare și stocare a...
deCargo & Bus9 decembrie 2025Alianța HPC „Spark Alliance”, fondată de Atlante, Electra, Fastned și Ionity, va...
deCargo & Bus7 decembrie 2025ChargePoint a introdus o platformă software reproiectată, menită să gestioneze operațiunile de...
deCargo & Bus4 decembrie 2025ReMArkable Consulting – companie românească de consultanță specializată exclusiv în transporturi –...
deCargo & Bus27 noiembrie 2025
Comentați?