Home Camioane Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului pentru camioane
CamioaneNoutati

Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului pentru camioane

327

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricţii de circulaţie pe DN7 pentru anumite vehicule rutiere, în zilele de vineri (29 noiembrie), sâmbătă (30 noiembrie – Sfântul Andrei) şi duminică (1 Decembrie – Ziua Naţională a României).

Astfel, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în cele trei zile pe DN7 Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (intersecţia DN7 cu DN 1), în ambele sensuri, astfel: vineri, între orele 18:00 – 22:00, iar sâmbătă şi duminică între 06:00 şi 22:00. Excepţie fac autocarele şi autobuzele.

“Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, spun reprezentanţii companiei de drumuri, într-un comunicat.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că aceste măsuri au fost luate în principal pentru a asigura un flux mai eficient şi mai sigur al circulaţiei având în vedere creşterea volumului de trafic din această perioadă şi îi avertizează pe conducătorii auto că nerespectarea acestor restricţii se sancţionează cu amenzi ce ajung până la 2.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii vâlceni le recomandă şoferilor care pleacă la drum să se asigure că au maşinile echipate corespunzător sezonului de iarnă, în caz contrar fiind pasibili de amenzi cuprinse între 1.485 şi 3.300 de lei, precum şi reţinerea certificatului de înmatriculare pentru autovehiculul condus.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Lion's City E
AutobuzeNoutati

MAN deschide calea pentru asamblarea autobuzelor electrice în Azerbaidjan

MAN și Improtex Trucks & Buses au semnat un memorandum de înțelegere...

AutobuzeNoutati

IVECO BUS este lider în mobilitatea durabilă în Lazio

IVECO BUS, împreună cu dealerul Romana Diesel și compania Indcar, și ca...

Lyten
NoutatiTehnologie

Lyten, undă verde pentru achiziția Northvolt

Dezvoltatorul american de baterii Lyten a primit undă verde pentru a achiziționa...

AutobuzeCamioaneNoutatiTehnologie

MAN și ABB îmbunătățesc fiabilitatea sesiunilor de încărcare MCS

MAN Truck & Bus și ABB raportează progrese suplimentare în validarea sistemului...