Berliet T100
Home Camioane Renault Trucks scoate la plimbare legendarul Berliet T100
CamioaneVehicule speciale

Renault Trucks scoate la plimbare legendarul Berliet T100

422

Renault Trucks va participa la European Heritage Days 2019 cu cel mai mare camion din lume, mândria industriei franceze: Berliet T100.Camionul va putea fi văzut de publicul larg la locația sa din Saint Priest, lângă Lyon, pe 21 septembrie. Vizitatorii vor putea admira unul din cele doar patru modele ale camionului legendar, lansat în 1957. Supranumit Gigantul Deșertului, Berliet T100 vine pentru prima dată la European Heritage Days.

Modelul Berliet T100 cu numărul 2 este un vehicul de 50 de tone, impresionant datorită dimensiunilor sale. El a ieșit de pe linia de asamblare a fabricii Berliet din Lyon-Monplaisir în 1958, fiind construit pentru companiile petroliere din sudul Algeriei. În ciuda greutății sale enorme, Berliet T100 are o apăsare pe sol egală cu cea a unei cămile, datorită anvelopelor gigantice. Abilitatea sa de a străbate neobosit dunele de nisip a jucat un rol important în stingerea uriașului incendiu petrolier din Gassi-Touil (1961-1962), alimentând echipele de pompieri cu mii de tone de barită. Din 1981, modelul a fost preluat de Fundația Berliet, care are rolul de a conserva și expune moștenirea mărcii.

Mutarea lui T100 va fi o expediție în sine. Din 1981, vehiculul a părăsit locul unde este conservat de doar două ori. Fanii vor putea vedea parcursul Gigantului Deșertului de la Berliet Conservatory din departamentul Ain la fabrica Renault Trucks. El va fi transportat de un camion Renault Trucks T al companiei Transports Lavoye, client al Berliet și apoi al Renault Trucks din 1944. Convoiul va merge pe ruta: Le Montellier – Les Augers / D61 / D4 / Pérouges / Meximieux D22A / D1084D65B / D124 / Blyes / D20 / LOYETTES / D18d / D55 / D517 via CrémieuD75 / Saint-Quentin-Fallavier / D76 / D318 Vénissieux.

Berliet T100 No.2, specificații tehnice:
– greutate proprie 50 t; sarcină utilă: 50 t; greutate totală: 100 t
– lungime: 15 m; lățime: 5 m; înălțime: 4.45 m; înălțime anvelope: 2.2 m
– motor diesel Cummins V12 de 700 CP
– cutie de viteze Clark cu 4 viteze și cuplare hidraulică
– discuri de frână multiple Messier, câte 4 la fiecare dintre cele 6 roți.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

New Holland
NoutatiVehicule speciale

Noile tractoare T7 cu ampatament standard oferă tehnologie, performanță și stil

Cele mai recente tractoare New Holland T7 Standard Wheelbase (SWB) aduc noi capacități...

CamioaneNoutati

IVECO S-Way Driving Experience 2025

Madrid a redevenit centrul de referință al segmentului de vehicule grele IVECO,...

Mars
CamioaneNoutati

Mars adaugă șase camioane eActros 600 la flota sa

Mars își extinde flota de camioane cu șase camioane Mercedes eActros 600...