Advertisement

Home Noutati Pod nou peste Dunăre
Noutati

Pod nou peste Dunăre

371

Bulgaria și România au transmis o cerere comună pentru construirea unui al treilea pod peste Dunăre. Documentele care vor da adevăratul start al proiectului urmează să fie semnate „în cel mai scurt timp”, scrie presa bulgară.

Planul este de a construi un nou pod Giurgiu – Ruse, potrivit unui angajament la care s-a ajuns în cadrul unei întâlniri între ministrul bulgar al Transporturilor Hristo Alexiev și omologul său român Sorin Grindeanu, la București.

Pe lângă acordul pentru noul pod, cele două părți vor mai semna un acord pentru implementarea proiectului „Fast Danube”. Acesta este legat de adâncirea fluviului Dunărea și libera circulație a mărfurilor pe acesta.

Cele două acorduri cu sarcini clare și termene specifice vor fi semnate „în cel mai scurt timp”, scrie Economic.bg.

Potrivit sursei citate,  cei doi vicepremieri plănuiesc o întâlnire comună la Bruxelles, la mijlocul lunii octombrie. În cadrul acesteia vor prezenta împreună un proiect de finanțare a următoarei etape a „Fast Danube”. Ca și a celui de-al treilea pod peste Dunăre.

România este legată de țara de la sud de Dunăre prin două poduri: Giurgiu – Ruse (Podul Prieteniei – inaugurat în 1954) și Calafat – Vidin (New Europe Bridge).

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

PostNL
CamioaneNoutati

PostNL planifică o rețea de stații de încărcare pentru camioane electrice

Serviciul poștal și de colete olandez PostNL intenționează să înființeze o rețea...

Europa
LogisticăNoutati

Europa este lider în activitatea de achiziții, transportul fiind o țintă cheie pentru servicii

În decembrie 2025, Europa a înregistrat cel mai mare număr de achiziții...

MAN
CamioaneNoutati

MAN a livrat primele încărcătoare pentru vehicule comerciale la Allianz Arena

MAN a livrat primele două stații de încărcare pentru un nou parc...

IVECO
CamioaneNoutati

IVECO și PlusAI, un nou program de conducere autonomă de nivel 4

IVECO anunță un nou program împreună cu partenerul său PlusAI, lider mondial...