Advertisement

Home Noutati Nokian Tyres aniversează 120 de ani
Noutati

Nokian Tyres aniversează 120 de ani

477

Nokian Tyres, compania care a inventat pneurile de iarnă, aniversează 120 de ani de la pionieratul său în industrie. Pe parcursul existenței sale, Nokian și-a extins activitatea la nivel global, devenind o companie cu viziune pentru viitor, cu o identitate nouă și pregătită să valorifice oportunitățile oferite de lumea aflată în continuă schimbare.

Etapele de dezvoltare ale Nokian Tyres ilustrează o poveste interesantă din istoria industriei finlandeze a cauciucului. Înființată în anul 1898 sub numele de Suomen Gummitehdas Osakeyhtiö, compania producea galoși, sigilii de cauciuc, diferite tipuri de furtunuri, bastoane de poliție și, mai târziu, pneuri pentru biciclete. Producția anvelopelor pentru autovehicule a debutat la începutul anilor 1900, odată cu creșterea numărului de autoturisme.

Pentru Nokian Tyres însă, primul succes notabil în industria anvelopelor s-a înregistrat în anul 1934, când compania a dezvoltat prima anvelopă de iarnă din lume, Kelirengas. Doi ani mai târziu, compania a produs prima anvelopă de iarnă Hakkapeliitta, ceea ce a oferit companiei oportunitatea de creștere și expansiune pe piața internațională. Nokian Hakkapeliitta a fost brandul lider pe piața anvelopelor de iarnă pentru mai bine de 80 de ani.

”Suntem mândri de originile noastre și de moștenirea însemnată constituită din pionieratul tehnologic, înalta calitate a produselor și spiritul Hakkapeliitta. Fiind buni cunoscători ai condițiilor meteorologice dificile, am promovat și facilitat de-a lungul decadelor transportul în deplină siguranță. Nu bucurăm de o bază solidă pe care ne propunem să construim împreună cu personalul nostru, clienții și partenerii noștri, o poveste de succes răsunătoare”, a declarat Hille Korhonen, președinte și CEO, Nokian Tyres.

În prezent, Nokian Tyres este cea mai profitabilă companie producătoare de anvelope; numără 4.600 de specialiști în întreaga lume și are o cifră netă de vânzări de 1.6 miliarde de euro. Produsele companiei sunt comercializate în aproximativ 60 de țări. Tendințe principale precum noile forme de mobilitate, digitalizarea și schimbările climatice reprezintă adevărate provocări pentru industrie, însă oferă, de asemenea, oportunități interesante de dezvoltare.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

taxa de drum
CamioaneNoutati

Taxa de drum pentru camioane din Țările de Jos intră în vigoare astăzi

Astăzi, taxa de drum olandeză pentru camioane a intrat în vigoare. De...

Volvo Trucks
CamioaneNoutati

Volvo Trucks la IAA 2026

Potrivit companiei, prezența Volvo Trucks la expoziția IAA 2026 va fi o...

Case IH
NoutatiVehicule speciale

Case IH prezintă actualizări ale gamei de prese de balotat

Case IH introduce actualizări majore pentru întreaga gamă de prese de balotat...

Solaris
AutobuzeNoutati

Solaris își extinde capacitatea de producție

Solaris a inaugurat o nouă hală de producție în municipalitatea Środa Wielkopolska....