metroul
Home Transportatori Feroviar Metroul de Drumul Taberei
FeroviarNoutatiTransportatori

Metroul de Drumul Taberei

159

Metroul de Drumul Taberei: 10 trenuri Alstom au ajuns în România, urmează „Brașov” săptămâna viitoare.

Zece trenuri de metrou Alstom Metropolis cu nume de județe sunt la București, în ordine alfabetică: Bihor, Constanța, Cluj, Giurgiu, Iași, Ilfov, Maramureș, Sălaj, Sibiu și Teleorman. Trenul cu numărul 11, Brașov, este programat să ajungă la finalul lunii iulie în România, potrivit producătorului Alstom.

Cele 10 trenuri de metrou ajunse în România pentru Magistrala 5 continuă testele de validare în vederea obținerii Agrementului Tehnic necesar pentru circulația cu pasageri, eliberat de AFER.

„Trenul Brașov este programat să ajungă în România în jurul datei de 30 iulie, după ce a finalizat cu succes o serie de teste specifice de validare la centrul de testare feroviară din Valenciennes, Franța. Reprezentanți ai Metrorex și AFER au participat la aceste teste de validare: testul static de performanță a sistemului de iluminat și testele statice și dinamice de zgomot. Testul dinamic de zgomot – precum cel din video-ul prezentat – urmărește verificarea încadrării nivelului de zgomot al trenului în parametrii tehnici contractuali. În plus, s-au efectuat și numeroase teste preliminare pentru optimizarea sistemului de tracțiune și al celui de frânare”, explică cei de la Alstom.

Potrivit lor, trenul Galați urmează să parcurgă în perioada 21.07 – 01.08.2025, în prezența reprezentanților Metrorex, inspecția în vederea obținerii Certificatului de Acceptanță Preliminară, și implicit acordul beneficiarului pentru transportul trenului către România.

În paralel, Alstom continuă și testele dedicate sistemului de semnalizare și control al trenului – CBTC, care se efectuează pe Magistrala 5 de metrou– stația Eroilor 2 ↔ Stația Valea Ialomiței.

„După finalizarea tuturor acestor teste și obținerea Agrementului Tehnic, va fi stabilit programul concret pentru efectuarea testelor de anduranță fără pasageri – în total 10.000 de kilometri pentru primul tren și 2.000 de kilometri pentru fiecare dintre celelalte 12”, mai spun reprezentanții Alstom.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Lion's City E
AutobuzeNoutati

MAN deschide calea pentru asamblarea autobuzelor electrice în Azerbaidjan

MAN și Improtex Trucks & Buses au semnat un memorandum de înțelegere...

AutobuzeNoutati

IVECO BUS este lider în mobilitatea durabilă în Lazio

IVECO BUS, împreună cu dealerul Romana Diesel și compania Indcar, și ca...

Lyten
NoutatiTehnologie

Lyten, undă verde pentru achiziția Northvolt

Dezvoltatorul american de baterii Lyten a primit undă verde pentru a achiziționa...

AutobuzeCamioaneNoutatiTehnologie

MAN și ABB îmbunătățesc fiabilitatea sesiunilor de încărcare MCS

MAN Truck & Bus și ABB raportează progrese suplimentare în validarea sistemului...