Advertisement

Home Noutati MAN plantează un viitor curat
Noutati

MAN plantează un viitor curat

534

MHS Truck & Bus Group susține protecția mediului și reducerea emisiilor de CO2 prin proiectul „MAN plantează un viitor curat”. La mijlocul lunii mai, echipa MHS Bacău, a participat la acțiunea de plantare a 5000 de puieți – molid, brad și larice. Acțiunea de reîmpădurire a avut loc la o altitudine de 1360 m, în zona Moldovei. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Ghimeș Făget RA.

Grija față de oameni și implicit față de mediul în care trăim, este o prioritate a MHS Truck & Bus Group. Companie care este importatorul și distribuitorul mărcii MAN în România. Grupul este implicat în mod constant în proiecte de responsabilitate socială. Amintim cele precum dezvoltarea satelor săsești din Țara Ovăzului și a turismului în zona respectivă.

Anul acesta, la mijlocul lunii mai, a fost demarat proiectul „MAN plantează un viitor curat“ de către echipa MHS Bacău. Prin implicarea activă a reprezentatei de vânzari camioane noi din zona respectivă, Claudia Munteanu. Proiectul a constat în plantarea, în zona Ghimeș Făget, a 5000 de puieți, molid, brad și larice, la o altitudine de 1360 m. Și a fost realizat cu sprijinul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Ghimeș Făget RA.

Astfel, pentru fiecare vehicul MAN vândut, a fost plantat un copac. Care va contribui la reducerea emisiilor de CO2 și la asigurarea unui viitor curat. „Responsabilitatea față de comunitate, față de angajații, partenerii și clienții noștri, precum și față de viitorul pe care îl clădim pentru generațiile viitoare a reprezentat întotdeauna un subiect important în activitatea companiei noastre. Proiectul „MAN plantează un viitor curat“ este una dintre aceste inițiative pe care dorim să o dezvoltăm.“, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CNAIR
NoutatiServicii

CNAIR: Aplicarea tarifelor TollRo va începe la 1 octombrie 2026

Aplicarea tarifelor noi pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie...

transportul
AutobuzeNoutati

Alba Iulia caută operator pentru transportul public

Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, vineri, o hotărâre privind declararea stării...

STB
AutobuzeNoutatiTransportatori

STB a depus la Tribunalul București cererea deschiderii procedurii de insolvență

STB a depus joi, la Tribunalul Bucureşti, cererea de deschidere a procedurii...

USER
MaritimNoutatiTransportatori

USER a participat la reuniunea FIATA Working Group Sea

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) a participat la reuniunea online...