Invitatul nostru din această lună este Ștefan Vâju, CEO al EVW Holding, dealerul autorizat în țara noastră al camioanelor DAF, Tatra și Isuzu și al autobuzelor și autocarelor VDL. Am vorbit cu această ocazie despre rezultatele companiei din 2016 și din prima parte a anului 2017, despre activitățile de service și reșapare anvelope, despre planurile de dezvoltare pe termen scurt, precum și despre optimismul legat de noua generație DAF XF.
Cum a fost anul 2016 pentru EVW Holding?
2016 a fost un an extraordinar. Am vândut aproximativ 1.500 de camioane, din care peste 800 de camioane noi. Suntem cel mai bun dealer DAF din Europa, din punct de vedere al vânzărilor de camioane noi. Creșterea cifrei de afaceri față de 2015 a fost de aproximativ 20%, care ar fi putut fi și mai mare dacă piața nu încetinea în ultima parte a lui 2016. De asemenea, cota de piață în segmentul camioanelor grele noi a fost anul trecut de 16,2%.
Ce obiective aveți în 2017, având în vedere și rezultatele din prima parte a anului?
În ianuarie am avut cotă de piață 20,2%, în februarie 14,6%, iar în martie am trecut iar de 20%. În medie, în primul trimestru din 2017 am înregistrat vânzări mai mari cu 10% față de aceeași perioadă din anul trecut. Suntem în grafic cu obiectivul nostru, care este de a depăși borna de 1.000 de mașini noi vândute.
Ce planuri de investiții aveți pentru perioada următoare?
Cu planurile de investiții mergem practic în trei direcții. Una dintre ele este investiția organică, în oamenii noștri, în programele de pregătire pe care le facem. Mai avem și o soluție integrată ERP pe care o vom folosi începând din acest an, care vine tot în ajutorul colegilor noștri. Această investiție se ridică la 1,5 milioane de euro, pe o perioadă de 5 ani. În partea de dezvoltare fizică, sper să inaugurăm în acest an sediul din Pantelimon, după o investiție totală de 2,5 milioane de euro, avem o altă investiție de 2,5 milioane de euro în Republica Moldova, dar și una de 250.000 de euro pentru renovarea sediului din Chiajna. În total, vorbim în 2017 de investiții de peste 5 milioane de euro, dacă lucrurile merg în ritmul pe care ni l-am propus.
Ce așteptări aveți de la noua generație DAF XF?
Să fim în stare să onorăm comenzile. Este un model care practic se va vinde singur. DAF și PACCAR sunt companii serioase, care nu aruncă declarații de marketing. Să susții că ai un consum redus cu 7%, într-o piață extrem de dinamică și agresivă, cu producători de renume care au flote foarte mari de cercetare și dezvoltare, ar fi o sinucidere dacă clienții tăi nu regăsesc această reducere în practică. Rezultatele înregistrate de clienți cu noul model DAF ne dau și nouă foarte multă încredere.
Comentați?