DKV Mobility, principala platformă B2B pentru plăți și soluții dedicate mobilității rutiere, și Shell extind parteneriatul de lungă durată în Europa.
Primul pas este făcut în Germania, unde rețeaua de acceptare DKV Mobility se mărește cu aproximativ 440 de stații Shell, ajungând la aproape 1.990 de locații și acoperind astfel întreaga rețea Shell din țară. La nivel european, clienții DKV Mobility au în prezent acces la peste 3.100 de stații Shell.
Extinderea la nivelul întregii rețele Shell din alte țări europene va avea loc treptat, iar pregătirile sunt deja în desfășurare. Pe lângă extinderea rețelei, DKV Mobility și Shell își consolidează colaborarea la nivel tehnologic. Astfel, clienții vor beneficia de o acceptare și mai extinsă a tehnologiei cardurilor cu cip DKV în rețeaua Shell, precum și de soluții digitale care le permit să alimenteze direct din vehicul, prin intermediul aplicației, eliminând necesitatea de a mai merge la casă pentru efectuarea plății.
Sven Mehringer, Managing Director la DKV Mobility și responsabil pentru divizia Energy & Vehicle Services, a spus: „Cea mai bună oprire pentru alimentare este cea la care nu trebuie să te gândești de două ori. Exact asta am reușit să oferim: practic, clienții noștri au acum acces la toate stațiile de alimentare relevante din Germania. Alături de Shell, partenerul nostru de lungă durată, continuăm să ne extindem rețeaua și să facem procesul de alimentare cu combustibil tot mai digital, pas cu pas.”
Jérôme Reinecke, Head of Roaming and Pricing Europe în cadrul Shell, a declarat: „Shell și DKV Mobility sunt parteneri de mulți ani pe piața europeană a stațiilor de alimentare cu combustibil. Ne bucurăm să le oferim clienților DKV Mobility acces la întreaga noastră gamă de produse de calitate în toate stațiile Shell din Germania. Astfel, alimentarea devine mai simplă și mai sigură pentru flotele comerciale. În același timp, această ofertă sprijină parcurile auto în tranziția către o mobilitate mai durabilă.”
Pentru mai multe informații, accesați: www.dkv-mobility.com.




Comentați?