Home Noutati Digital Charging Solutions GmbH are acționar nou
NoutatiServicii

Digital Charging Solutions GmbH are acționar nou

96

Digital Charging Solutions GmbH (DCS) va beneficia de un nou acționar. bp a fost de acord să se alăture BMW Group şi Daimler Mobility AG pentru a extinde şi îmbunătăţi semnificativ electrificarea. Iar parteneriatul face încărcarea automobilelor electrice mai convenabilă, mai simplă şi mai accesibilă.

Conform acordului lor, bp va deveni partener cu 33,3% dintre acţiuni. Și se alătură lui BMW Group şi Daimler Mobility AG în Digital Charging Solutions GmbH (DCS). Acesta este unul dintre cei mai mari dezvoltatori europeni de soluţii de încărcare digitală pentru producătorii de automobile şi operatorii de flote auto.

Achiziţionarea de către bp a acţiunilor în DCS va face obiectul aprobării de autorităţile de reglementare. Condiţiile tranzacţiei nu sunt dezvăluite.

Cine este Digital Charging Solutions GmbH

Digital Charging Solutions GmbH (DCS) dezvoltă soluţii de încărcare pentru producătorii de automobile şi operatorii de flote. Astfel este unul dintre cei mai importanţi factori mondiali ai tranziţiei către electromobilitate.

Soluţiile white label complete ale DCS permit producătorilor de echipamente originale (OEM) şi operatorilor de flote să-şi realizeze strategiile de mobilitate electrică. Deoarece, prin soluţii digitale integrate, compania permite ca încărcarea la staţiile de încărcare să fie uşoară, sigură şi confortabilă.

DCS oferă acces la cea mai mare reţea de încărcare din Europa. Care include 228.000 de puncte de încărcare în 32 de pieţe şi tarifare transfrontalieră. De la începutul anului 2019, Digital Charging Solutions GmbH face parte din joint-venture-ul dintre BMW Group şi Daimler AG. CHARGE NOW este un serviciu al DCS şi face parte din acest joint-venture, care îşi propune să consolideze mobilitatea durabilă la nivel mondial împreună cu celelalte verticale REACH NOW, FREE NOW, PARK NOW şi SHARE NOW.

Acces suplimentar la o reţea în creştere de încărcătoare din toată Europa

Ca parte a acordului, reţelele europene de încărcare ale bp vor fi integrate în reţeaua Digital Charging Solutions GmbH. Ca şi combustibilul şi încărcarea pentru clienţii de flote, ca prim pas. Electrificarea se află în centrul strategiei de confort şi mobilitate a bp.

Compania îşi propune, ca până în 2030, să îşi dezvolte reţeaua de puncte de încărcare publice pentru automobile electrice la peste 70.000 în întreaga lume. În prezent, au în jur de 8.700 de puncte de încărcare în Europa. În egală măsură, reţeaua britanică bp pulse este deja cea mai utilizată reţea de încărcare a automobilelor electrice din Marea Britanie.

De asemenea, compania îşi dezvoltă rapid reţeaua de încărcătoare ultrarapide. Și intenţionează ca până la finalul anului să aibă aproximativ 250 de încărcătoare ultrarapide care operează în locaţiile retail bp din Marea Britanie. Ca şi 500 de puncte de încărcare ultrarapide în centrele sale retail din Germania. Clienţii DCS vor avea acces la aceste puncte de încărcare suplimentare, iar bp va avea acces la o bază mai largă de clienţi.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CamioaneNoutatiServicii

Knorr-Bremse TruckServices: soluții complete pentru camioane și remorci

Rețea de distribuitori de încredere, cost total de întreținere redus, butuci și...

AutobuzeNoutati

Tremonia City 75 Electric, Minibus of the Year 2025

În cadrul FIAA 2024 de la Madrid, juriul internațional a ales Tremonia...

AutobuzeNoutati

Karsan va livra 38 de autobuze electrice e-ATA la Botoșani

Karsan continuă să își crească prezența în România, una dintre cele mai...