anvelopele
Home Noutati Cum efectuează suprafețele ude anvelopele
Noutati

Cum efectuează suprafețele ude anvelopele

119

Anvelopele sunt cea mai folosită componentă a mașinii. De fapt, din momentul în care sunt montate și până când sunt date jos, ele lucrează într-una. Fie că asigură rularea pe tot felul de suprafețe fie că susțin mașina, ele sunt utilizate.

Din acest motiv, nu trebuie niciodată ignorate. Dar trebuie precizat că anvelopele nu pot asigura maximum de performanță în orice condiții. Spre exemplu, un pneu proiectat să funcționeze excelent vara la 40 de grade va fi deseori inutil iarna, pe zăpadă, la temperaturi negative. De asemenea, o anvelopă care se va comporta ireproșabil iarna pe zăpadă va avea dificultăți mari pe caniculă și asfalt uscat. Dar ambele trebuie să facă față cu brio unei situații în care cu siguranță se vor întâlni: asfaltul ud.

Înainte de a vorbi despre cum se comportă anvelopelor pe asfalt ud, trebuie precizate câteva noțiuni elementare de fizică. Astfel, lichidele sunt incompresibile. Cu alte cuvinte, dacă un lichid are un anumit volum, acesta nu poate fi comprimat. Gazele sau materialele solide se mai pot comprima, dar lichidele nu.

Prin urmare, atunci când roata calcă pe o suprafață udă, apa existentă pe carosabil nu va putea fi comprimată. Singura variantă prin care anvelopa va ajunge în contact cu asfaltul este ca pelicula lichidă să fie îndepărtată. Aceasta se poate face datorită profilului anvelopei care permite apei să treacă de sub pneu prin canalele profilului și a fi evacuată prin lateralele pneului.

Cum efectuează suprafețele ude anvelopele

Aproape toate cauciucurile sunt proiectate să reușească acest lucru. Singurele pneuri care nu pot face asta sunt cele tip slick (complet netede), care sunt interzise pentru circulația stradală. O altă categorie sunt semi-slick-urile. Acestea au un desen orientat mai mult spre performanță pe asfalt uscat și prezintă mult mai puține canale de evacuare a apei.

Dar este evident că nu se va putea înlătura complet pelicula de apă formată între anvelopă și asfalt. Vor exista micro-porțiuni unde apa va împiedica un contact ferm al căii de rulare cu asfaltul. Din acest motiv, suprafața de contact scade și, prin urmare, aderența se micșorează. Mai multe teste independente au arătat faptul că la viteza de 40 km/h, un vehicul are nevoie de aproximativ 8 metri pentru a se opri complet. Același vehicul, pe suprafețe ude, are nevoie de aproape 17 metri pentru același test.

Anvelopele sunt cea mai folosită componentă a mașinii

Prin urmare, trebuie reținut că nicio anvelopă (inclusiv cauciucurile de iarnă sau anvelopele all-season), oricât ar fi de performantă, nu va putea înlătura barierele fizicii. Dar, cu cât profilul pneului va fi mai adecvat pentru înlăturarea apei, cu atât va putea menține o pată de contact mai eficientă cu solul. Totodată trebuie reținut că o anvelopă tocită, chiar dacă mai are între 3 și 5 mm profil, va avea dificultăți majore în înlăturarea apei și menținerea aderenței pentru că din cauza greutății vehiculului acele canalizații de evacuare vor fi pur și simplu aplatizate și nu-și vor mai putea îndeplini rolul.

Având în vedere că avem parte de ploi pe tot parcursul anului, este bine să luăm în considerare acești factori. În plus, mai trebuie precizat că este suficient să reduceți cu o treime viteza de deplasare pentru a putea opri în aceleași distanțe ca și pe uscat. Cu alte cuvinte pe timp ploios veți frâna de la 80 km/h în aceeași distanță în care veți opri pe asfalt uscat de la 120 km/h.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Noutati

Tazz va fi achiziționat de gigantul finlandez Wolf

Platforma de livrare Tazz, parte a grupului eMAG, a fost cumpărată de...

NoutatiServicii

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare pentru vehicule electrice cu peste 550 de puncte de încărcare în Spania

DKV Mobility, unul dintre principalii furnizori internaționali de servicii de mobilitate, a...

CamioaneNoutati

Daimler Truck a demonstrat la IAA că și camioanele pe hidrogen sunt o opțiune

Daimler Truck a expus la IAA Transportation nu numai camioane pur electrice...