Home Transportatori Aerian Contract pentru modernizarea și extinderea Aeroportului Internațional Satu Mare
Aerian

Contract pentru modernizarea și extinderea Aeroportului Internațional Satu Mare

115

Consiliul Judeţean Satu Mare a semnat un contract în valoare de peste 300 milioane de lei pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Satu Mare.

”În data de 13 februarie 2023, a fost semnat un nou contract de lucrări pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Satu Mare. Este vorba despre contractul «Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare», în valoare de 311.849.839 lei. Acesta este cel mai ambiţios proiect de dezvoltare al Aeroportului Internaţional Satu Mare de până acum, în urma căruia se va construi un terminal nou, se vor extinde terminalul existent şi platforma de îmbarcare, iar pista va fi reabilitată. Proiectul mai prevede şi achiziţia de echipamente aeroportuare moderne”, a transmis, luni, Consiliul Judeţean Satu Mare, într-un comunicat de presă

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, a transmis că modernizarea aeroportului este o prioritate pentru judeţ.

”Prin reabilitarea infrastructurii creăm perspective reale de noi destinaţii şi noi oportunităţi pentru turism şi mediul de afaceri. Sătmărenii au nevoie de o aerogară nouă, mult mai spaţioasă, modernă, după standardele actuale, care să poată asigura tranzitul pasagerilor pentru următoarele decenii. Ziua de astăzi marchează încă un pas important pentru aeroport, iar pasagerii merită din plin toate eforturile noastre”, a declarat Pataki Csaba.

300 de milioane de lei pentru noua față a Aeroportului Internațional Satu Mare

Potrivit datelor transmise de instituţie, lucrările vor fi executate de firma Bog’Art S.R.L., care are contracte de lucrări şi cu alte aeroporturi din ţară.

Concepţia arhitecturală a fost realizată de Dorin Ştefan, care a mai proiectat şi Aeroportul Braşov. Lucrările au ca termen de finalizare sfârşitul anului 2023.

“Aeroportul fiind o importantă poartă de legătură cu restul ţării şi cu Europa, ne aşteptăm ca în urma implementării acestui proiect să devenim mult mai atractivi pentru companiile aeriene, iar pasagerii să aibă opţiuni de călătorie diversificate”, a spus la semnarea contractului, directorul general al Aeroportului Internaţional Satu Mare, Mihai Pătraşcu.

Potrivit oficialilor CJ Satu Mare, în paralel, se va derula şi contractul de lucrări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă şi de securitate a aeroportului, semnat în cursul săptămânii trecute, în valoare de peste 48 de milioane de lei.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AerianNoutati

HiSky zboară pe profit

Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova,...

AerianNoutati

Wizz Air lansează prima rută de lung-curier în 2025

Wizz Air începe din 2 iunie 2025 zborurile de lung-curier, care vor...

AerianNoutati

Transportul aerian de pasageri a crescut cu aproape 5%, în primul semestru din 2024

Transportul aerian de pasageri a crescut, în primul semestru din 2024, cu...

AerianNoutati

TAROM are un plan de restructurare fiscală aprobat

Compania TAROM şi-a redus în 2023 pierderile la 18 milioane de euro,...