Camioane mici, pasiuni mari: machete de camioane românești
Home Camioane Camioane mici, pasiuni mari: machete de camioane românești
Camioane

Camioane mici, pasiuni mari: machete de camioane românești

188

Arin Panait (58 de ani) este un pensionar cu un hobby special. El realizează machete la scară de camioane românești clasice printr-o tehnologie de ultimă oră: printarea 3D.L-am găsit pe Arin Panait într-o casă modestă dintr-un sat din apropiere de Slobozia (județul Ialomița). Un steag tricolor arborat aproape de poartă ne lasă să înțelegem că vorbim cu un patriot și începem să înțelegem pasiunea sa pentru camioanele românești. În afară de soție, își împarte existența cu două cățelușe și nouă pisici. Sunt poftit în atelierul de lucru, în care domnul Panait își începe activitatea foarte devreme, în jur de ora 6:30 dimineața.

Aici găsim rafturi și răftulețe cu piese deja făcute, sortate pe categorii, dar și role de filament ce urmează a fi transformate în alte piese. O sumedenie de scule, un banc de lucru, un computer, plus o imprimantă 3D care se agită intermitent, iar mișcarea angrenajelor este însoțită de un bâzâit, întocmai ca la o imprimantă convențională cu jet de cerneală. Se lucrează la o piesă, mai târziu aveam să deslușesc două roți de camion în miniatură. În contrast cu frigul de afară, în această cameră este cald și bine. Explicația o aflu imediat, chiar de la proprietar: imprimanta poate funcționa corect doar la temperaturi mai mari de 20 de grade.

A condus camioane doar câteva luni

Sunt curios să aflu când a început pasiunea sa pentru machete și în special cele de camioane românești. ”Am lucrat machete încă din adolescență. Am început cu cele din carton, hârtie și placaj traforat. Primele machete din carton erau acționate de motoare elastice sau cu rachete tampon. Am automatizat și jucării din comerțul socialist. Anii au trecut si pasiunea a evoluat. A venit peste noi tehnologia modernă și am făcut pasul înainte. Printarea 3D a înlocuit vechile metode”.

I-au plăcut mereu camioanele românești, iar în timpul stagiului militar a obținut și permisul de conducere. ”Pasiunea pentru camioane m-a făcut să încep școala de șoferi profesioniști. Dar nu am condus camioane decât în armată. Am făcut școala de șoferi la Roman și o scurtă perioadă, două-trei luni, am fost detașat la Canal, unde am condus o scafă de 16 tone”.

Recunoaște că este nostalgic după camioanele vechi și își dorește să lase în urmă o amintire a lor. ”Nu fac producție de serie, lucrez din pasiune și cu o concepție muzeală, pentru a rămâne ceva în urmă. Mai sunt doar câteva astfel de camioane funcționale, dar încet-încet ajung la fier vechi. Sunt camioane vechi și, dacă stăm să ne gândim bine, nu au fost robuste nici la vremea lor. Dar măcar erau făcute aici, cu resursele noastre, nu importate și nu din plastic cum sunt camioanele moderne. Ele au participat la toate proiectele mari de infrastructură, Transfăgărășanul, Canalul, combinatele. Pe vremea aceea, rar vedeai un camion străin, chiar și adus de la ruși. Vreau să las o amintire, o părticică din istoria de până acum 30 de ani. Nu sunt nostalgic după acele vremuri, ci după ce se făcea atunci ca tehnică românească”.

Machete de camioane românești: Documentare dificilă

Nu este însă foarte ușor de găsit scheme precise ale camioanelor românești vechi. De multe ori este nevoit să confrunte mai multe surse, cu scheme publicate pe diverse forumuri. ”Pentru că Roman SA e în situația în care e, schițele originale au dispărut de mult, e foarte greu să mai găsești ceva atestat”. De aceea, de multe ori a fost nevoit să modifice designul original. ”Au existat unele prototipuri de camioane care nu au mai ajuns în producție de serie. În acele cazuri a trebuit de multe ori să improvizez, să folosesc inspirația. Să vorbesc cu oameni care au lucrat cu ele, care le-au văzut, care le știau. Un exemplu este double-deck-ul Bucegi făcut pentru armată, care era dotat cu elice și flotoare pentru a traversa cursuri de apă”.

Preferă însă să respecte 100% realitatea. ”Istoria camionului românesc este destul de complexă și nu are rost să mai inventezi ceva. Am făcut până acum machete pentru 2-3% dintre modelele de camioane românești. Vorbesc aici de toate gamele: Bucegi, DAC și Roman”.

Nu are o machetă preferată. ”Îmi plac camioane românești, fiecare e special. Când lucrez la o machetă, pun suflet și la final mi se pare că e cea mai frumoasă de până atunci. Pot să spun că cea mai complicată machetă a fost un țapinar, un cărăuș de lemne articulat, cu tot felul de echipamente auxiliare de tractare și ridicare a buștenilor. Un alt model foarte special a fost o autogunoieră Bucegi. Țin minte când veneau aceste camioane la blocuri, iar când încărcau o pubelă mai grea se ridicau de bot, pentru că nu erau bine echilibrate“.

Machete de camioane românești: Prima imprimantă 3D, în 2013

Și-a cumpărat prima imprimantă 3D în urmă cu 7 ani. ”Era un model destul de simplu, făcut de niște băieți din București, după un prototip Prusa. Atunci am prins gustul lucrărilor făcute în plastic prin această metodă. Mai lucrasem în plastic, dar prin tăiere, șlefuire, lipire, metodele vechi. Imprimanta 3D a fost un pas înainte, m-a ajutat să realizez mai repede o machetă. Una e să printezi o cabină în 12-14 ore și alta să muncești 3-4 zile să o faci de la zero, prin metodele clasice. După printare urmează operațiuni de șlefuire, montare, dar în total scoți o cabină într-o zi, față de 3-4”.

Acum lucrează cu un model Prusa original, de 3 ani vechime. Este mulțumit de imprimanta mai modernă, deși nu totul este perfect. ”Trebuie supravegheată destul de atent. Se întâmplă destul de des să dea erori, mai ales că alimentarea cu electricitate e cum e în localitate”.

Printarea 3D este un procedeu complex și migălos. ”Nu iei o poză a unui camion și o dai la imprimantă, cum au impresia unii oameni. Mai întâi trebuie făcut un proiect pe computer. Se proiectează întreg camionul, apoi
fiecare piesă în parte. Cel mai mic camion Roman are 120 de piese și fiecare se printează separat. Am început să proiectez și eu, dar repere simple: bene, șasiuri, roți, un rezervor, o butelie. Astea mi le fac singurel. În rest, trebuie să apelez la un proiectant de meserie, care să știe să lucreze tridimensional în sistem solid”.

Dar munca nu se termină odată cu printarea. ”Urmează operațiuni de debavurat, finisat, șlefuit, îmbinat. Se rupe, fac altul. Sunt diverse șmecherii ca să păcălești imprimanta să scoată ceva cât mai aproape de ce vrei tu, ca să muncești cât mai puțin la definitivarea piesei respective. Pentru că în practică nu există o imprimantă 3D. Ele printează 2D, strat după strat, iar la final produsul obținut este 3D”.

Materia primă: amestec de plastic, hârtie și mălai

Materia primă folosită de imprimantele 3D este filamentul, un fir de plastic care la o anumită temperatură devine fluid. El se depune rapid pe un strat suport, se solidifică și devine o masă plastică cu o formă certă. ”Filamentul pe care îl folosesc eu, PLA, este un filament solubil, reciclabil. Este o combinație de plastic, hârtie și făină de porumb. În producția industrială se lucrează și cu alte materiale, care degajă vapori toxici în timpul
imprimării și necesită condiții speciale de lucru. Dar eu nu am nevoie de așa ceva, nu fac producție de serie“.

Directiva UE privind ambalajele din plastic a afectat indirect și activitatea sa. ”De când cu pungile de plastic, am fost informat pe mail că s-a scumpit și filamentul. Acesta este reciclabil, dar rola pe care este înfășurat este din plastic nereciclabil. De multe ori, rola devine mai scumpă decât filamentul, de aceea unii producători au trecut deja la role de carton”.

Vede imprimanta 3D ca pe un instrument care îl ajută să își ducă mai departe pasiunea pentru machetele de camioane românești. ”Folosesc imprimanta 3D pentru a obține repere cât mai multe și mai apropiate de realitate ale unor camioane românești care au făcut istorie. Care au dezvoltat țara într-o anumită perioadă și au ridicat industria auto locală la un nivel la care nu o să mai ajungă niciodată. Nu tânjesc după acele vremuri, ci după ce se putea face în acea perioadă, cu resurse proprii”.

Și proiectele lui Arin Panait nu se opresc aici, în ciuda greutăților. ”Am multe în cap, vreau să fac mai multe repere. Vreau să trec și la alte vehicule românești: ARO, TV. Am strâns informații, am făcut deja proiectul de ARO 244, am imitat la scară și jucăria ARO care se găsea atunci în librării. Am multe idei, dar e greu cu proiectarea. Proiectanții cer foarte mulți bani pentru reperele necesare în procesul de printare 3D, mai ales că nu există desene cotate și de multe ori trebuie să adune informații parțiale din mai multe schițe și să improvizeze cotele. Iar eu am fonduri destul de limitate”.

Dacă doriți să vedeți mai multe lucrări ale lui Arin Panait, accesați site-ul aici și pagina de facebook aici.

Articol publicat în revista Cargo&Bus Nr. 280 (Martie 2020)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Camioane

Demonstratorul tehnologic autonom Freightliner eCascadia

Daimler Truck își propune să ating ținta de a produce camioane cu...

Camioane

Renault, electrificare pe șantiere

Cu ocazia salonului Intermat, producătorul francez anunță lansarea primului vehicul de șantier...

Camioane

Euro NCAP, detalii despre primele teste de evaluare a siguranței camioanelor

Euro NCAP anunță în mod oficial o etapă importantă în dezvoltarea către...

Camioane

Scania câștigă pentru a noua oară testul comparativ Green Truck

În fiecare an, producătorii de camioane grele din Europa sunt invitați la...