Advertisement

Camioane autonome Scania mina sare Australia
Home Camioane Camioane autonome Scania într-o mină din Australia
CamioaneTehnologie

Camioane autonome Scania într-o mină din Australia

661

Scania testează o nouă generație de sisteme autonome de transport la mina de sare Rio Tinto din Australia. Aceste camioane autonome Scania operează într-o primă fază cu șofer de siguranță.Prima fază a testelor a început în August 2018 și implică o basculantă autonomă Scania XT 8×4 care lucrează separat de operațiunile minei. În faza inițială, un șofer este prezent tot timpul în spatele volanului pentru a observa performanțele camionului și a interveni dacă este necesar. În fazele următoare, alte camioane autonome Scania vor fi adăugate în test pentru a dezvolta nivelul de interacțiune dintre vehicule și comenzile de supervizare a flotei inteligente.

”Suntem încântați să testăm această tehnologie pe camioane mai mici decât cele cu care operăm în mod tradițional. Tehnologia are potențialul de a ne oferi mai multă flexibilitate în operațiunile din unele zone ale minei Rio Tinto. Automatizarea a dus la operațiuni mai sigure și mai eficiente, iar următorul pas este evaluarea opțiunilor pentru noi îmbunătățiri cu ajutorul acestei tehnologii”, a declarat Rob Atkinson, șef de producție al Rio Tinto.

”Datorită gradului mare de utilizare a vehiculelor, minele sunt locuri ideale pentru testarea noilor tehnologii autonome. Industria poate profita de beneficiile de siguranță și productivitate ale automatizării, iar experiența dobândită aici va folosi la dezvoltarea soluțiilor autonome și pentru alte aplicații de transport. Este foarte încurajator să notăm că aceste camioane autonome Scania au funcționat într-o manieră sigură și conform așteptărilor noastre cu privire la aceste operațiuni”, a spus și Björn Winblad, șeful Scania Mining.

Rio Tinto este un pionier al utilizării automatizării în industria minieră, cu cea mai mare flotă de camioane fără șofer, primul camion de transport greu complet autonom, o rețea de transport la distanță pe șine și numeroase instalații de săpare complet autonome.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Mammoet
NoutatiTehnologieVehicule speciale

O nouă mostră a expertizei Mammoet

Primul segment al podului feroviar Közvágóhíd, instalat într-un singur weekend. Utilizarea modulelor...

Bosch
CamioaneNoutati

Bosch își propune să își dubleze vânzările în sectorul vehiculelor comerciale grele

Prin intermediul tehnologiei inteligente de senzori și a software-ului, Bosch deschide calea...

Gromek
AutobuzeCamioaneNoutati

Kamil Gromek este noul Director general interimar al companiei MHS Truck & Bus

MHS Truck & Bus, distribuitorul unic al mărcilor MAN și Neoplan în...