Home Transportatori Aerian Angajații TAROM cer donații pentru salvarea companiei. Conducerea se disociază de acest demers
Aerian

Angajații TAROM cer donații pentru salvarea companiei. Conducerea se disociază de acest demers

151

Sindicatul Unit Tarom (SUT) solicită susţinerea unor activităţi de donaţii şi subscripţie publică de acţiuni pentru salvarea operatorului aerian naţional.

În anul 2023, Tarom mai dispune de 12 aeronave şi doar 19 zboruri externe, faţă de 27 de zboruri şi mult mai multe aeronave în anul 1967, potrivit unui comunicat de presă.

„În 18 septembrie 2023, compania TAROM ar fi trebuit să serbeze cei 69 de ani de la înfiinţare. Din păcate, de 33 de ani, aproape jumătate din viaţa acestei companii a fost sub semnul aşa ziselor restructurări făcute de guvernele României, sub toate culorile politice, niciuna reuşită. Intrarea în cel de-al 70-lea an de viaţă este umbrită de nereuşitele conducerilor politice, incompetenţa instituţională şi a statului eşuat. Constatăm cu tristeţe că istoria de aproape 70 de ani a companiei nu mai este de mult în mâinile noastre, a angajaţilor, ci a politicienilor statului eşuat. Dacă timp de decenii brandul TAROM şi-a câştigat prin oamenii săi, angajaţii profesionişti ai TAROM, un loc binemeritat în istorie reprezentând cu mândrie România, am ajuns în situaţia în care cel mai probabil vom pieri în neantul istoriei ca şi multe alte companii de stat româneşti închise de incompetenţele conducerii politice”, susţin reprezentanţii Sindicatul Unit Tarom.

În acest context, sindicatul angajaţilor companiei solicită public tuturor membrilor de sindicat, angajaţi şi foşti angajaţi şi totodată tuturor cetăţenilor României, care încă mai cred în brandul TAROM, să susţină renaşterea acestei companii.

Astfel, în perioada următoare sindicatul va susţine o activitate de donaţii pentru salvarea acestei companii şi una de subscripţie publică de acţiuni în vederea ajutorării companiei.

„Forma donaţiilor, conturile şi Prospectul de emisiune vor fi publicate conform legislaţiei în vigoare. Dai 1 RON! Salvezi TAROM!”, se menţionează în comunicatul sindicaliştilor din TAROM, semnat de preşedintele SUT, Narcis Pascu.

Conducerea TAROM se disociază de acest demers

TAROM transmite un mesaj ferm de disociere faţă de un demers de donaţii publice iniţiat de unul dintre sindicatele din companie pentru salvarea operatorului aerian naţional, potrivit unui comunicat de presă.

„În acest moment, considerăm că datoria TAROM este faţă de români, nu invers. TAROM transmite un mesaj ferm de disociere faţă de un demers de donaţii publice iniţiat de unul dintre sindicatele companiei. Datoria noastră este faţă de pasageri şi de români în general, faţă de cei care aleg serviciile companiei şi cărora suntem datori să le oferim tot ce avem mai bun în schimbul încrederii pe care o investesc în noi. Un demers menit să inverseze acest raport nu este nici util, nici binevenit. Compania TAROM trebuie să se reconsolideze şi să se revitalizeze, urmând un plan clar de restructurare. Şi va reuşi”, afirmă reprezentanţii TAROM.

Aceştia subliniază că demersul de donaţii nu reprezintă poziţia TAROM, mai ales în condiţiile în care compania a intrat în cel de-al 70-lea an de existenţă.

„Mai mult decât atât, vorbim despre o acţiune publică iniţiată într-un moment total nepotrivit. Este prima zi din anul cu numărul 70 al companiei TAROM. Este regretabil că acest moment aniversar este distorsionat de astfel de acţiuni. Orice altă poziţie nu reprezintă viziunea şi voinţa TAROM. Respingem orice fel de atac asupra capitalului de încredere al companiei, la care lucrează nenumăraţi specialişti de bună credinţă. Acum 69 de ani compania TAROM şi-a (re)dobândit independenţa. Fără susţinerea constantă şi fără încrederea românilor nu am fi reuşit să marcăm nenumăratele momente importante din istoria noastră. Acum, după 69 de ani, avem şansa unui nou început pentru TAROM şi, da, avem nevoie de încrederea şi susţinerea românilor, dar nu exprimată în donaţii de 1 leu”, se mai precizează în document.

Potrivit sursei citate, raportul corect este invers, astfel că TAROM trebuie să demonstreze pasagerilor că este o companie care poată să redevină ce a fost şi chiar mai mult decât atât, prin zboruri sigure şi plăcute, prin servicii premium, la preţuri competitive.

„Suntem într un moment crucial în care TAROM se redefineşte şi are şanse să redevină, după o lungă pauză, o companie profitabilă, numai dacă definitivează procesul de restructurare care, la rândul său, urmăreşte în primul rând centrarea tuturor eforturilor noastre pe experienţa pasagerilor noştri”, se mai precizează în comunicat.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AerianNoutati

HiSky zboară pe profit

Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova,...

AerianNoutati

Wizz Air lansează prima rută de lung-curier în 2025

Wizz Air începe din 2 iunie 2025 zborurile de lung-curier, care vor...

AerianNoutati

Transportul aerian de pasageri a crescut cu aproape 5%, în primul semestru din 2024

Transportul aerian de pasageri a crescut, în primul semestru din 2024, cu...

AerianNoutati

TAROM are un plan de restructurare fiscală aprobat

Compania TAROM şi-a redus în 2023 pierderile la 18 milioane de euro,...