Advertisement

Home Transportatori Feroviar ARF și Ministerul Transporturilor au semnat contractul pentru finanțarea achiziției a 37 de rame electrice inter-regionale
Feroviar

ARF și Ministerul Transporturilor au semnat contractul pentru finanțarea achiziției a 37 de rame electrice inter-regionale

510

Un contract de finanţare în valoare de 2,058 de miliarde de lei, în vederea achiziţiei a 37 de rame electrice inter-regionale, a fost semnat la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii pentru Reforma Feroviară (ARF).

Contractul a fost încheiat între ARF, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca Organism Intermediar pentru Transport.

Potrivit sursei citate, obiectivul principal al proiectului îl reprezintă conectarea Capitalei cu principalele centre urbane ale ţării, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Valoarea totală a contractului este de 2.058.873.685,65 de lei, finanţarea fiind distribuită după cum urmează: 257.456,992,17 lei (echivalentul a 85% din total) contribuţia Uniunii Europene, 45.433.586,82 de lei (adică 15% din total) contribuţia Guvernului României, respectiv 1.755.983.106,66 de lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA, sumă finanţată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Perioada de implementare a proiectului de achiziţie a celor 37 de rame electrice este de 36 de luni, până pe 28 februarie 2025, la care se adaugă perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului, înainte de semnarea Contractului de Finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

hidrogen
FeroviarNoutatiTransportatori

Primele trenuri cu propulsie pe hidrogen din România

Siemens Mobility a fost selectată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) din...

GRAMPET
CamioaneFeroviarNoutatiRutierTransportatori

Feroviar sau rutier? Semnal de alarmă tras de președintele GRAMPET Group

În România, transportul feroviar „este tratat fiscal mai dur decât rutierul”, afirmă...

feroviar
FeroviarNoutatiTransportatori

Un nou operator feroviar de transport călători

A fost înființată compania Leon Railways, al cărei domeniu principal de activitate...

tren
FeroviarNoutatiTransportatori

Cel mai rapid tren din lume doboară recordul de viteză. VIDEO

China a început testele preliminare pentru CR450, considerat cel mai rapid tren...