Advertisement

UPS drone medicale Ghana (2)
Home Logistică Fundația UPS sprijină livrarea cu drone medicale în Ghana
Logistică

Fundația UPS sprijină livrarea cu drone medicale în Ghana

376

Fundația UPS, care conduce programele civice globale pentru UPS, împreună cu Gavi, Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare, susțin extinderea unei rețele de drone medicale în Ghana.Zipline, o companie de robotică cu sediul în California, va utiliza drone medicale pentru a face livrări de urgență, la cerere, pentru 148 de produse prioritare, incluzând vaccinuri de urgență și de rutină, produse sanguine și medicamente vitale. Serviciul va fi operațional 24 de ore, șapte zile din șapte, prin intermediul celor patru centre de distribuție, fiecare dotat cu câte 30 de drone. Livrările vor fi făcute în peste 2.000 de instituții medicale, care deservesc 12 milioane de oameni din toată țara.

UPS drone medicale Ghana (1)Parteneriatul dintre Guvernul Rwandei și Zipline, susținut prin subvenții filantropice și contribuții în natură de către Fundația UPS și Gavi, a introdus în premieră livrarea rapidă a produselor sanguine prin intermediul dronelor către clinici greu accesibile din Rwanda. Guvernul Ghanei contribuie la succesul acestei inițiative prin extinderea serviciilor Zipline, acțiune susținută de Gavi și Fundația UPS, la care se alătură Fundația Gates și Pfizer. Rețeaua de drone medicale Zipline va fi integrată în lanțul național de asistență medicală din Ghana, ajutând astfel la prevenirea epuizării stocurilor de vaccinuri din unitățile medicale, dar și în timpul campaniilor naționale de imunizare.

Logistica va fi gestionată prin intermediul sistemelor hardware și software Zipline din fiecare centru de distribuție, iar livrările vor avea loc în spitale și clinici medicale. Fundația UPS va asigura o finanțare de 3 milioane de dolari, inclusiv fonduri de 2.4 milioane de dolari, iar UPS va oferi servicii de livrare în valoare de 600.000 de dolari. De asemenea, UPS a demarat o analiză a lanțului de asistență medicală din Ghana, oferind expertiză care vine în completarea viziunii Guvernului de optimizare continuă a livrărilor în domeniul medical.

UPS, împreună cu Gavi și Zipline vor oferi consiliere tehnică și servicii de consultanță la nevoie. Programul este o extindere a colaborării inovatoare dintre Fundația UPS, Gavi și Zipline care a fost inițiată în Rwanda în 2016.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Eltra Logis
LogisticăNoutati

Eltra Logis intră pe piața din Bulgaria

Eltra Logis, unul dintre principalii jucători din industria logistică, transport și depozitare...

Gebrüder Weiss
LogisticăNoutati

Gebrüder Weiss demonstrează reziliență și raportează creștere internațională

Compania internațională de transport și logistică Gebrüder Weiss a încheiat anul financiar...

MobED
LogisticăNoutati

„MobED Alliance” prinde viață

Hyundai Motor Group a anunțat lansarea oficială a „MobED Alliance”, un ecosistem...

Gebrüder Weiss
LogisticăNoutati

Gebrüder Weiss anunță o tranziție de leadership în Bulgaria

După 32 de ani la conducerea Gebrüder Weiss Bulgaria, Marieta Grigorova (63...