Advertisement

TMS
Home Noutati Ungaria va aplica amenzi pentru depășirea MTMA după 1 mai
NoutatiTransportatori

Ungaria va aplica amenzi pentru depășirea MTMA după 1 mai

805

Federația Operatorilor Români de Tranport (FORT) a oferit noi detalii despre sistemul TSM de cântărire dinamică din Ungaria, grație schimbului de informații cu asociația maghiară parteneră NiT Hungary.

La 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare legislația specifică a cântăririi dinamice în Ungaria, cu denumirea generică „TSM” (Tengely Súly Mérő Rendszer). Din informațiile obținute până acum, aplicarea de amenzi a fost amânat până la data de 01.05.2018.

Ministerul Dezvoltării Naționale din Ungaria (care înglobează și problemele de transport) a amânat termenul de aplicare a amenzilor deoarece în perioada de probă au apărut o multitudine de probleme tehnice. Baza legală și descrierea completă a tematicii va fi de asemenea definitivată până atunci.

Tot în această perioadă, Ministerul Dezvoltării Naționale din Ungaria a elaborat și o schemă de toleranță graduală. Conform acestei, în primă fază se va aplica o toleranță de 2% la Masa Maximă Admisă în trafic, iar în a doua parte a anului 2018 aceasta se va reduce la 1%. La finalul anului, toleranța la suprasarcină urmează să dispară cu totul. Nu există toleranță la depășirea sarcinii pe axă, doar pe total. De asemenea, nu există nici toleranță la depășirea dimensiunilor maxime admise în trafic.

Din informațiile existente până în acest moment, Ungaria va introduce în perioada imediat următoare un sistem de solicitare AST online. Astfel, atunci când un transportator crede că va depăși greutatea maximă admisă în trafic, el poate face o solicitare înainte de începerea rulării pe teritoriul ungar. Nu există posibilitatea de a solicita această autorizare după ce s-a traversat o porțiune de drum cu suprasarcină, mai anunță FORT.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CTPark
LogisticăNoutati

Frigonet Logistics își extinde operațiunile într-un spațiu de aproape 3.000 mp construit de CTP

CTP a livrat aproape 3.000 mp de spații de depozitare cu temperatură...

Caterpillar
NoutatiTehnologieVehicule speciale

Caterpillar, IA și șantierele

După decenii în care a dezvoltat automatizarea pentru unele dintre cele mai...

Volvo
CamioaneNoutati

Volvo, ediție specială pentru a sărbători centenarul

Volvo și-a modernizat recent gama de camioane grele pentru a deveni și...

Scania
NoutatiTehnologie

Scania Industrial Batteries, parteneriat strategic cu MacLean Engineering

Scania Industrial Batteries și MacLean Engineering au anunțat o colaborare strategică pentru...