Advertisement

CTP
Home Logistică CTP își consolidează echipa de management
LogisticăNoutati

CTP își consolidează echipa de management

504

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, anunță schimbări, precum și mărirea echipei manageriale, la nivel local și internațional, pentru a sprijini continuarea dezvoltării companiei și ritmul accelerat de creștere al afacerii.

Robert Pitt s-a alăturat echipei internaționale a CTP, fiind numit Director de Operațiuni începând cu finalul anului trecut, iar Iuliana Bușcă și Andreea Enescu se vor ocupa de dezvoltarea companiei la nivel local, începând cu 1 februarie 2018.

Pitt va fi implicat în stabilirea și implementarea proceselor necesare pentru a sprijini în mod eficient structura operațională a companiei, la nivel local și internațional, pregătind astfel CTP pentru atingerea obiectivelor ambițioase stabilite pentru următoarea perioadă. El se va concentra cu precădere pe coordonarea mai multor departamente: Resurse Umane, IT, Juridic, Control și Construcții, Proiectare, Autorizații și Achiziții, iar în paralel va lucra alături de echipa locală în cadrul diferitelor proiecte de dezvoltare de noi construcții, care se desfășoară în toată țara.

Robert Pitt, COO CTPRobert Pitt are 47 de ani și o diplomă în studii economice obținută la Universitatea din Dublin. Are o vastă experiență profesională în cadrul unor importante companii internaționale, unde a ocupat funcții de conducere: Property Director în cadrul Lidl Irlanda și Irlanda de Nord, precum și Director de Operațiuni pentru Lidl Republicile Cehă și Slovacă. A petrecut opt ani ca Director de operațiuni și CEO al corporației internaționale Tesco, iar cea mai recentă poziție a fost cea de CEO al companiei Independent News & Media PLC, cu sediul în Irlanda, la Dublin.

“În ultimele 24 de luni, CTP și-a extins în mod semnificativ operațiunile și este în prezent foarte activ în Europa Centrală și de Est. În acest moment avem 350 de angajați și avem în plan dublarea portofoliului internațional și atingerea a 10 milioane metri pătrați până în 2022. Robert Pitt vine cu o experiență considerabilă și cu determinarea necesară pentru a contribui major la creșterea companiei. Consider că implicarea și atitudinea sa pozitivă vor ajuta CTP din punct de vedere operațional”, a declarat Remon Vos, CEO CTP și Country Head al CTP România.

În ultimele 14 luni, Ana Dumitrache a ocupat funcția de Co-Country Head al CTP în România, poziție din care a lucrat îndeaproape cu Remon Vos pentru a construi o echipă puternică de profesioniști în administrarea și dezvoltarea proprietăților industriale și logistice. Ana Dumitrache va da curs unei noi oportunități în carieră, iar atribuțiile sale vor fi preluate, începând cu 1 februarie 2018, de Robert Pitt, care va colabora cu echipa locală responsabilă de construcții, și de Iuliana Bușcă și Andreea Enescu, care vor coordona echipa locală și se vor ocupa de continuarea dezvoltării companiei în România. Remon Vos își va continua activitatea în funcția de Country-Head al CTP Romania.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Schmitz Cargobull
NoutatiRemorci

Schmitz Cargobull achiziționează o participație majoritară la Australian Freighter Group

Schmitz Cargobull și-a mărit investiția în producătorul australian de remorci Freighter Group...

Eurowag
NoutatiServicii

Eurowag, la 30 de ani

În ultimii 30 de ani, Eurowag a evoluat alături de o industrie...

control
NoutatiRutierTransportatori

Autoutilitarele la control! Amenzi de peste 460.000 de lei

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a verificat, în ultima lună, aproape 400...

Astra Vagoane
FeroviarNoutati

Astra Vagoane Călători urmează să producă vagoane militare medicale pentru NATO

Fabrica Astra Vagoane Călători din Arad produce vagoane militare pentru NATO, iar...