Advertisement

Home Noutati Autostrada Litoralului a primit ultimul aviz
Noutati

Autostrada Litoralului a primit ultimul aviz

577

Autostrada Litoralului (30,59 km) a primit avizul pentru studiul de fezabilitate, care reprezintă ultimul pas înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.

Studiul de fezabilitate pentru Alternativa Techirghiol, denumită și Autostrada Litoralului, a fost avizat în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe al Ministerului Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Săptămâna trecută proiectul a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcția unei legături noi și rapide între Autostrada de Centură a Constanței A4, din zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creșterea vitezei de călătorie, a explicat oficialul din Transporturi.

Traseul pe care-l va avea Autostrada Litoralului traversează următoarele U.A.T.-uri ale județului Constanța: orașele Techirghiol și Eforie și comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla și 23 August și se va desfășura pe amplasament nou, fără a folosi porțiuni de drum existente.

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile.

CNAIR a atribuit în vara lui 2019 companiei Consitrans contractul pentru studiul de fezabilitate al Alternativei Techirghiol. Atunci se menționă că noul drum urma să aibă profil de drum expres și aproape 26 de kilometri lungime.

Detalii despre Autostrada Litoralului

Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea:
– 30,59 km lungime traseu
– 2 benzi de circulație pe sens
– 31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră
– spații de servicii (stânga/dreapta)
– parcări (stânga/dreapta)
– Centru de Întreținere și Coordonare
– 5 noduri rutiere:
1) Nod rutier Cumpăna (km 2+600)
2) Nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură (km 5+960)
3) Nod rutier conexiune între drumul de legătură și pasajul DN39A – DN39 (km 5+960)
4) Nod rutier DN38 (km 11+000)
5) Nod rutier 23 August (km 30+220)

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Eurowag
CamioaneNoutatiServicii

Eurowag răspunde prin extinderea acoperirii unității sale de bord EVA

Începând cu 1 iulie 2026, Olanda va introduce o modificare fundamentală a...

Rhenus
LogisticăMaritimNoutati

Rhenus finalizează achiziția Grupului LBH

Grupul Rhenus a anunțat finalizarea cu succes a achiziției participației rămase de...

Otokar
NoutatiVehicule speciale

Otokar semnează acordul de achiziție a unei facilități locale de producție

Otokar, liderul turc în exportul de vehicule terestre și furnizor strategic al...

FalcOn
NoutatiVehicule speciale

FalcOn, un stivuitor electric inovator

Cu FalcOn, Jungheinrich prezintă un stivuitor electric inovator pentru aplicații grele, cu...