Advertisement

Home Noutati 100 de tramvaie noi în București. Primul în 2022
NoutatiTransportatori

100 de tramvaie noi în București. Primul în 2022

563

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnat contractul pentru cumpărarea a 100 de noi tramvaie. Primul va intra în circulație în august anul viitor.

Contractul a fost semnat cu reprezentanții Astra Vagoane. Potrivit informațiilor furnizate de către Primăria Capitalei, acestaare o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro. Suma amintită urmează să fie asigurată din fonduri europene.

„Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, în luna august a anului viitor. Potrivit acestui contract, începând de la acel moment al livrării prototipului urmează să fie furnizate 4 tramvaie în fiecare lună. Este vorba despre tramvaie cu lungimea de 36 de m, potrivite pentru București. Dacă fosta administrație nu s-ar fi încăpățânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turcești (situație despre care s-a pronunțat și CNSC și Curtea de Apel București), am fi avut aceste tramvaie în Capitală începând cu vara anului 2020”, a declarat Nicușor Dan.

Tramvaie cu minim 5 uși duble, produse de Astra Arad

Cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborâtă și minim 5 uşi duble. În plus, ele urmează să fie dotate cu echipament de climatizare. Acesta este destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii. De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune. În solicitare mai este prevăzut să aibă nivel de zgomot redus. Ca și echipamente pentru validarea cardurilor.

Potrivit Primăriei Capitalei, pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale. De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informații (audio-video) pentru călători, va exista o instalație de supraveghere video, precum și wi-fi. Va exista și posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat călătorilor.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Bayern München
AutobuzeNoutati

MAN livrează un autobuz inovator echipei FC Bayern München

MAN Truck & Bus a livrat campioanei Bayern München un nou autocar...

containere
LogisticăNoutati

Depourile de containere, element strategic al lanțurilor logistice moderne

Într-o perioadă în care lanțurile globale de aprovizionare sunt supuse unei presiuni...

logistica
LogisticăNoutati

Piața globală a logisticii contractuale accelerează

După câțiva ani marcați de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, piața globală...

DHL Express
LogisticăNoutatiServicii

DHL Express România lansează serviciul Balkan Express

DHL Express România anunță lansarea serviciului Balkan Express, noua conexiune rutieră dedicată...