Home Transportatori Feroviar Cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
FeroviarNoutati

Cele mai rapide trenuri către sudul litoralului

201

Durata unei călătorii cu trenul din Capitală spre sudul litoralului se încadrează până în patru ore, indiferent de operator. Cel puțin așa susțin datele oficiale din Mersul Trenurilor valabile până pe 14 iunie.

Trei ore și 16 minute este durata cea mai scurtă a unei călătorii cu trenul de la București până la Mangalia. Operatorul privat Regio Călători pleacă însă din Gara Băneasa, dar la Constanța călătorii nu trebuie să schimbe trenul.

Trenurile operate în prezent de CFR Călători către Mangalia nu sunt însă directe. Călătorii sunt nevoiți să coboare în gara Constanța pentru a lua alt tren. Chiar și așa, durata unei călătorii din Gara de Nord spre sudul litoralului nu depășește trei orei și 56 de minute cu operatorul de stat.

Un alt operator privat, care operează tren direct pe ruta București Nord – Mangalia este Astra Trans Carpatic. Conform datelor din Mersul Trenurilor, durata unei călătorii cu acest tren ajunge la trei ore și 59 de minute. Aceeași durată a călătoriei apare și pe site-ul companiei.

Din 14 iunie, trenul Astra Transcarpatic este cel mai rapid

Din data de 14 iunie, trenul operat de Astra Transcarpatic devine însă cel mai rapid, întrucât durata călătoriei se scurtează la trei ore și 30 de minute.

Trenul operat de Regio Călători ajunge pe locul doi în top, cu o durată a călătoriei care crește la trei ore și 35 de minute.

Tot din 14 iunie, CFR Călători introduce numai trenuri directe spre Mangalia. Durata călătoriilor cu trenurile operatorului de stat spre sudul litoralului crește însă la peste patru ore.

Trenuri electrice până în sudul litoralului?

Rămâne de văzut dacă și când va fi electrificată linia de cale ferată Constanța – Mangalia, astfel încât trenurile electrice operate de CFR Călători să ajungă direct în sudul litoralului, fără să mai fie nevoie de schimbare la Constanța. Acest factor ar putea modifica de altfel și topul celor mai rapide trenuri către Mangalia.

CFR Infrastructură lansase o licitație pentru electrificarea liniei de cale ferată Constanța – Mangalia, pentru care primise și două oferte. La finele anului trecut, procedura a fost însă anulată, din cauză că propunerile financiare ale celor doi ofertanți depășeau valoarea estimată a contractului în cadrul licitației.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Metrans
CamioaneNoutati

Metrans adaugă șase camioane electrice Volvo la flota din Praga

Compania cehă de transport Metrans, care aparține Hamburger Hafen und Logistik AG...

flota
CamioaneNoutati

Gebrüder Weiss extinde flota de camioane electrice în Austria

Furnizorul de servicii logistice Gebrüder Weiss își extinde flota de camioane electrice...

eCitaro
AutobuzeNoutati

Mercedes-Benz eCitaro Fuel Cell, roadshow în România

În perioada 15 septembrie – 3 octombrie, Daimler Truck & Bus România...

VECV
CamioaneNoutati

VECV și Jio-bp Pulse își unesc forțele

VE Commercial Vehicles (VECV), o societate mixtă între Volvo Group și Eicher...